Poveste despre centrul orasului...

Noua atractie a orasului - Piata Civica reloaded. Plina ochi de lume. Si pe buna dreptate. Mult asteptatul kilometru 0 al orasului, locul de intalnire al tulcenilor in racoarea serii, deliciul acvatic al copiilor. (Brava si la mai multe… !)

Sa ne aducem insa aminte si de ce era odata pe locul actualului centru, pentru ca daca dam o raita cu privirea in jur vedem numa blocuri din 70-80. (Primaria, Prefectura, univermagul le bag tot in categoria de bloc)

Pe la inceputurile Tulcei, centrul actual al orasului …nu prea exista. Era doar o intindere mlastinoasa, un liman ce se intindea de la Dunare pana spre actuala Piata Noua. Si nu era singurul, caci tot ce nu era pe dealuri se afla la cheremul apelor, inclusiv actuala strada Isaccei cu toata zona Lacului Ciuperca.
Deci “centrul” nostru nu prea era de locuit, asa ca cei care au vrut sa se aseze in partile astea, adica romanii, bulgarii si rusii s-au urcat mai la deal, de o parte si alta a limanului.
Romanii pe dealul Monumentului, in zona strazii Mahmudiei si inca intr-un cartier, pe Dealul Comorofca, cam pe unde e acum Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, de langa Cimitirul Eroilor.
Bulgarii, pusi pe drumuri de razboaiele ruso – turce, se aseaza in partea de rasarit a limanului, adica mai sus de Strada Pacii, intemeind aici mahalaua Bulgareasca. Biserica cu ceas din Piata Noua e construita de bulgarii basarabeni in 1857, la fel si cladirea din dreapta bisericii (azi demolata) cu destinatia de Scoala primara bulgara si Gimnaziu bulgaresc. Cladirea pe care o vedem azi in stanga bisericii, destul de stearsa, saraca, a fost construita prin 1881 tot de obstea bulgara a orasului, ca Scoala nationala bulgara de fete.
Despre mahalaua ruseasca de pe Plugarilor si Gavrilov Corneliu am vorbit data trecuta.

Cam asa a stat centrul nostru, cu mlastini si broaste in vale si locuitori doar pe dealuri, pana ce Comisia Europeana a Dunarii se hotaraste sa indiguiasca cu piatra tarmul dunarean. Odata indiguit, limanul se colmateaza, iar locul incepe sa fie cat de cat folosit. Adica taranii veniti la oras cu treburi isi lasau aici carele, iar mai apoi pe ridicaturile de pamant locuitorii de prin imprejurimi inalta primele magazii.
Eh si asa incep sa se contureze viitoarele strazi cu deschidere spre Dunare Regina Elisabeta (azi Gavrilov Corneliu) si Stefan cel Mare (azi Unirii). Apoi, pentru ca zona era plata, avea vad comercial bun, fiind aproape de Dunare, mestesugarii si comerciantii bulgari, evrei si armeni incep sa contruiasca aici primele pravalii.
Negotul merge, zona se dezvolta, asa ca se ridica aici imobile impunatoare, cu pravalii la parter si etaj de locuit, cu usi masive si balconase cu fier fojat. (un palid exemplar mai gasim dincolo de coloane, pe un rest al fostei strazi Sf. Nicolae).
Incet – incet centrul istoric al orasului incepe sa capete contur, sa prinda viata si sa absoarba toata animatia orasului in cafenelele si pravaliile in care gaseai adunate toate natiile pamantului.

Si cand toate erau bune si frumoase, vine ocupatia bulgara (1916 – 1918), care lasa in urma un morman de ruine, inclusiv statuia lui Mircea cel Batran. (nu cea pe care o vedem astazi in Piata Civica, ci aia mica pe care am vazut-o prêt de cateva zile – nu stiu de ce - in sensul giratoriu de la Delta, o copie fidela a originalului distrus chiar in acel loc).
Distrugeri si mai mari a patit Tulcea in al doilea razboi mondial, iar ce mai ramane din identitatea orasului dupa toate astea, trebuie sa mai treaca examenul masurilor de sistematizare.
Primul plan de sistematizare a centrului orasului este intocmit in 1949, si rand pe rand incep sa se “modernizeze” strazile Isaccei, Pacii, 23 August, ultima si cea mai grandioasa fiind Strada Babadag in 1970.
Vechiul disparea sub boldozere, lasand loc noului, desavarsirea “creatiei urbanistice socialiste”. Cladiri frumoase, adevarate pagini de istorie si monumente de arhitectura precum “Coloanele turcesti” (despre care, cu voia d-voastra, vorbim data viitoare) se pierd pentru totdeauna.