Str. Filimon Sîrbu, nr.65 sau „cum e să locuieşti într-o casă din secolul XIX”

Interviu cu doamna Denisiuc Ana

Reporter: Ioana Ichim, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, voluntar EU divers

Un scurt istoric al familiei, va rog. Cum aţi ajuns să locuiţi în această casă?

M-am născut în Bulgaria, unde am locuit până la vârsta de 4 ani. Părinţii mei erau amândoi de naţionalitate română. După război, când s-a restituit Cadrilaterul, am fost forţaţi să ne întoarcem în ţară. Nu-mi amintesc mare lucru. Ştiu că a trebuit să ne lăsăm casele, cu majoritatea bunurilor, apoi ne-au suit în marfare, în vagoane cu tot ce aveam noi, bagaje, vite, cuşti de păsări şi ce-am mai reuşit să recuperăm. Ne-au dat case noi, în România, în comuna Mihail Kogălniceanu, unde am crescut. La 22 de ani l-am cunoscut pe soţul meu, marinar din Chilia, şi ne-am căsătorit. Am stat la început în gazdă aici, pe str. Filimon Sîrbu, nr.65 (strada Trandafirilor de astăzi), că aşa se numea pe atunci, chiar în camera asta unde suntem. Erau mulţi chiriaşi în casă, în camerele de sus. Clădirea arăta deplorabil, mizerie, pereţi dărâmaţi, etc. Proprietarii de atunci, familia Grenaderov, locuiau de mulţi ani la Bucureşti şi casa le rămăsese dintr-o moştenire mai veche. Nu îi acordau atenţie, se degrada pe zi ce trece, ca într-un final să se hotărască să o vândă. Am dat atunci 10.000 lei pe casă. Era un preţ de nimic, era aproape o ruină.

Spuneţi că la momentul respectiv clădirea nu arăta tocmai bine. Ce modificări i-aţi adus?

Am văruit, am tencuit balconul de la etaj, care era pe atunci făcut din lemn. Noi l-am zidit, aşa cum arată astăzi. Am distrus atunci multe ornamente exterioare de pe faţada casei, am lăsat doar câteva în jurul ferestrelor, pe care le-am vopsit cu migală. Erau tot felul de decoraţiuni din gips, în stilul caselor din spate de la Visa. Am scos atunci şi iniţialele şi anul construirii de pe partea dinspre stradă. Mi-era ruşine că stăteam într-o casă veche de vreo sută de ani, mi se părea că lumea ar râde de asta. Era perioada când comuniştii demolau casele oamenilor şi construiau blocuri, cu arhitecturi mult mai simple, îi duceau pe toţi să stea la bloc, în apartamente cât cutiile de chibrituri, fără tot felul de zorzoane cum aveam noi pe casă. Am făcut rău atunci. Nici nu mai ştiu din ce an datează casa, în acte nu scrie nicăieri de primii proprietari. Era, în orice caz…undeva în jur de 1880. La vreun an după renovările noastre în masă, au venit nişte domni de la primărie care doreau să transforme casa în muzeu. S-au luat atunci cu mâinile de cap când au văzut totul văruit, nici nu au recunoscut clădirea din pozele lor de la arhivă. Mi-au zis atunci că mi-ar fi dat două apartamente la schimb pe casă, numai s-o facă ei muzeu. Toată viaţa am regretat asta!

Ce ştiţi mai exact despre istoria clădirii? Ce funcţionalitate a avut?

În actul de notariat scrie că imobilul a aparţinut familiei Grenaderov, care l-a cumpărat în 1921. Sunt singurii proprietari despre care ştiu câteva ceva. Clădirea e un vechi concac boieresc care se întinde în curţile a 3 vecini. Noi aveam numai o parte. Sub pământ e un întreg labirint pe care l-am blocat când ne-am mutat aici, ca să nu comunicăm cu vecinii. Se putea intra în beci chiar şi din casă. Când ne-am mutat, în `62, am aflat din vecini că odată poliţia ar fi folosit incinta pentru treburile lor.

Care sunt dezavantajele de a locui într-un imobil vechi, care se degradează cu rapiditate? De ce probleme vă izbiţi cel mai des?

Lipsa instalaţiilor, casa nu are şi nu a avut niciodată, asta ar fi principala problemă. În rest, probleme sunt ca la orice casă, acoperişul, infiltraţiile. Nu mă plâng, în schimb, de aspectele astea. Prin `90, înainte să moară soţul meu, am tencuit din nou şi am dărâmat şi ultimele zorzoane rămase din vechea structură. Erau foarte greu de întreţinut, crăpa zidăria, trebuiau vopsite, pigulite. M-am gândit că odată cu bătrâneţea n-aş mai avea cum să am grijă de ele. Aveam dreptate. M-am eliberat de foarte multă muncă acum, la cei 73 de ani ai mei. Ar mai fi şi problema cutremurelor. În `77 casa a rezistat perfect la seism, poate doar să fi căzut pe alocuri bucăţi de tencuială. Dar de atunci a trecut ceva timp, la un cutremur în ziua de azi nu ştiu ce aş face…E o structură nesigură.

Ce părere aveţi despre situaţia clădirilor vechi din oraş? Credeţi că e prioritar pentru societate să li se acorde o nouă faţadă, recondiţionată, în spiritul a ceea ce a fost odată? Ar atrage asta mai mulţi turişti?

Multe clădiri din câte erau odată au fost demolate de Ceauşescu. Ăstea care au rămas ale statului şi în ziua de azi, sunt majoritatea lăsate în paragină. Oamenii care locuiesc în case vechi, proprietate privată, modifică, strică, renunţă la arhitectura veche, cu timpul. Cred că, da, ar trebui să se acorde mai multă atenţie clădirilor de patrimoniu şi monumentelor istorice, aspectul oraşului ar fi altul. Cât despre turişti, ar fi atraşi cu siguranţă.