Biserica Greceasca si Tulcea veche, interviu cu Dl Gheorghe Pompiliu

Buna ziua. Ma numesc Mitri Daniel si sunt voluntar EuDivers. In prezent avem un proiect “Redescopera-ti orasul” si ne propunem prin intermediul acestui proiect sa readucem la lumina Tulcea de altadata.
Inteleg ca dvoastra sunteti in orasul Tulcea din 1978. Ce ne puteti spune despre Tulcea acelor timpuri ? Ce v-a impresionat cel mai mult la orasul nostru?

M-a impresionat in mod deosebit, dar din pacate nu s-a mai pastrat, nu arhitectura vreunei cladiri, ci strada Babadag, ce avea de o parte si de alta tei batrani ce aveau pe atunci peste o suta de ani. Din pacate au fost taiati.
Trotuarul era din pietre de marmura si era considerat la ora aceea singurul oras din Europa care avea borduri si pavele din marmura. Nu au ramas decat pavelele din dreptul catedralei (Sf. Nicolae). Este adevarat, este un pic periculos, sunt cam alunecoase, dar aveau o nota aparte, o frumusete aparte. Tin minte ca se planifica la ora aceea ca strada Babadag, de la Peco pana-n Dunare sa fie o strada dreapta. Din pacate, sau poate din fericire, s-a pastrat vechiul traseu.

Spuneti-ne, va rugam mai multe despre Biserica Greceasca si despre cladirea din spatele ei, care apartine tot comunitatii grecesti.

Despre Biserica Buna-Vestire, biserica greceasca cum e cunoscuta in oras, sunt mai multe de spus. In primul rand este un monument de arhitectura, de fapt asa ar fi trebuit mentionata – un monument de arhitectura greceasca – si a fost construita inter anii 1854-1858. Deci patru ani a durat constructia. A fost construita pe vechiul loc al unei biserici cu hramul “Sf. Gheorghe”, o bisericuta de lemn ce a ars in incendiu.
Biserica greceasca, pentru ca era dominatie otomana, era lipsita de clopotnita; ea a fost ulterior construita.
La ora actuala biserica nu mai pastreaza originalul, ca si arhitectura, pentru ca ea a suferit in urma cutremurului din ’77 si a fost renovata prin anii ’91, ‘92, iar renovarea a fost facuta de oameni care nu erau pregatiti de renovarea monumentelor istorice. Fatada si interiorul bisericii au fost tencuite, deci nu s-a mai pastrat mai nimic din frescele pe care le-a avut, iar fatada a fost acoperita cu tencuiala, toate donatiile facute de vechii membrii ai comunitatii s-au pierdut, cum se pierde in Romania de obicei.
Exista un film. Tin minte ca eu in ’78 cand am venit in stagiu la Tulcea, am participat la o nunta si se faceau filmari in biserica. Cei care s-au casatorit atunci au filmat si interiorul bisericii. Din pacate nu-mi aduc aminte cine a facut nunta.

Va mai pot spune ca in curtea bisericii este un mormant, banuim ca este al unei persoane care a fost candva preot al bisericii. Preot grec. Numele inca se vede scris pe mormant. Cam asta as putea sa spun despre biserica.

Despre cladirea sediului comunitatii v-as putea spune ca a fost construita cam in aceeasi perioada cu biserica. Cam in aceeasi perioada. Durata constructiei a fost cam in jur de patru ani.
Initial cladirea, actualul sediu al comunitatii, a fost o cladire destinata scolii, scoala de fete si baieti la care limba de predare a fost limba greaca. Dupa o perioada de aproximativ zece sau cincisprezece ani cladirea a fost renovata si a fost transformata in Sala Comunitatii sub denumirea de Sala Elena, cunoscuta in oras datorita faptului ca la acea data, deci in jurul anului 1860 era cladirea care avea spatiul cel mai mare din oras. Ulterior a fost renovata si transformata in “club” al comunitatii si era inchiriata la toate minoritatile si se desfasurau diferite activitati culturale. A fost renumita in oras pentru balurile care se dadeau. Comunitatea greaca avea un loc aparte si alaturi de ea era si comunitatea evreiasca care realizau cele mai frumoasa baluri la care se alegeau si “Miss Oras”, “Miss Comunitate”.
In perioada comunista a fost preluata de stat si transformata , cu niste mici modificari, in cinematograf, cunoscut in oras sub denumirea de “Cinematograful Popular”. A functionat pana in jurul anului 1990, apoi a avut diverse alte utilizari ; comunitatea greceasca, reinfiintata in ’90 a obtinut prin hotarare judecatoreasca sala si am devenit proprietari in ’98, hotarare definitiva. De atunci incercam sa o renovam, incercam sa o readucem la ceea ce a fost odata “Sala Elena”. In prezent aicea se desfasoara activitatile comunitatii elene.

Dar in legatura cu celelalte comunitati conlocuitoare din cadrul orasului ce ne puteti spune?

Din cate stiu, pe strada Trandafirilor majoritatea locuitorilor erau greci. Si in prezent, arhitectura catorva case este greceasca. Strada Gloriei era cartier lipovenesc. Si la ora actuala se pastreaza, in mare. Stiu ca mai era si un cartier, dar nu sunt sigur, strada Mircea Voda si Traian erau in general nemti, cativa italieni.
La data aceea era un oras frumos. Din pacate in prezent nu este chiar asa de frumos. Ceea ce a dus la aceasta schimbare a aspectului acestui oras a fost incercarea de sistematizare din perioada comunista.
Cert este ca in acest oras era o armonie perfecta. Si la ora actuala comunitatile se inteleg foarte bine intre ele. Cred ca suntem unici in Europa, daca nu ma insel , ca armonie.

Va multumesc frumos, domnule Gheorghe,pentru timpul acordat.