CARTIERUL NEMTESC, STRADA MIRCEA VODA

INTERVIU CU DOAMNA CRACALI ARMIDA.
Reporteri: Dinu Alina, liceul Pedagogic Tulcea si Moroianu Adrian , liceul „Anghel Saligny „ Tulcea, voluntari EU divers.

Pentru inceput as vrea sa ne spuneti cum ati ajuns sa locuiti in Tulcea,respectiv in aceasta casa de pe Str. Mircea Voda.

Eu m-am nascuit aici, in Tulcea dar bunicii mei sunt nemti veniti din Rusia. Au fost adusi aici dupa Primul Razboi Mondial si li s-a dat ca majoritatea familiilor nemtesti pamant prin diferite sate din Tulcea dar si in oras, mai exact pe strada Mircea Voda. Aici, au fost nevoiti fiecare sa isi inceapa o noua viata bazandu-se pe munca campului. Cat despre casa, nu stiu prea multe, stiu doar ca a fost construita de parintii mei.
-Exista o arhitectura speciala a casei?
Nu, era facuta din chirpici si acoperita cu stuf ca majoritatea caselor de pe Mircea Voda ; poate niste ornamente exterioare dar nimic special. Strada in schimb era pietruita cu marmura rosie . In 1935 regele Carol al II-lea a venit prin Tulcea mergand cu masina pe strada noastra ;toate casele erau impodobite.

NE PUTETI FACE O UN SCURT ISTORIC LEGAT DE GERMANII DIN TULCEA ?
Erau circa zece familii pe strada noastra. In fiecare familie se vorbea limba germana, tin minte ca atunci cand am ajuns la scoala, profesorii ne ziceau sa nu mai vorbim acasa nemteste ca pocim Limba romana. Ocupatia de baza a oamenilor era plugaria dar tatal meu se mai ocupa si cu transportul, avea o trasura si doi cai cu care cara diferite marfuri in piata orasului iar uneori evreii mai imprumutau calul alb pentru inormantari. Mai erau doar cateva trasuri in oras.

Prin 1939 au venit polonezi si au fost adusi in casele noastre pentru ceva timp.Unii mai stiau germana si asa am reusit sa ne intelegem,erau incantati de mancarea pe care o pregatea mama.Aveau cu ei saci de bani pentru ca majoritatea aveau grade inalte in armata poloneza.

In 1941 am fost deportati in Germania. Eram tinuti in lagare si lucram la fabrica de caramida si carbune. Am trecut o data cu tranvaiul pe langa un lagar de evrei, totul era imprejmuit cu sarma ghimpata. In 1945,dupa terminarea razboiului, forte putini ne-am intors in Romania facand cam sase saptamani pe drum. Aici, nu am mai gasit nimic din ce aveam. Casele ne fusesera luate de stat. Norocul meu a fost ca in Germania am facut un fel de scoala pentru asistente medicale si aici am insistat sa lucrez in spital. Mai tarziu m-am casatorit cu sotul meu care era in cadrul armatei, el era moldovean de prin Botosani; cand s-a aflat ca se insoara cu o nemtoaica , a fost dat afara.

CUM ERA ORASUL IN VREMURILE ACELEA,CUM ARATA SI CE MAI STITI DE CELELATE ETNII ?
Era urat orasul, putina ploaie si iti ramanea incaltamintea in noroaiele de pe fiecare strada. Erau o multime de natii in oraselelul asta, evrei, bulgari, greci, turci, lipoveni, italieni, rusi, francezi pana si cativa iugoslavi, fiecare cu diferite ocupatii. Evreii aveau magazine de imbracaminte si incaltaminte, toate lucrurile erau facute la comanda. Grecii aveau magazinele alimentare, in care se vindeau masline si tot felul de bunatati aduse din Grecia, totul era vandut la cantitati de peste cinci kilograme. Familia, Efrimov, de lipoveni aveau o fabrica de covrigei vanilati pe strada Babadag. Ciumacencu era un rus, cel mai priceput tamplar din oras. Mai era un rus Morozov care era cica spion pentru tara sa. Bulgarii aveau macelaria in zona biserii cu ceas,unde este acum piata noua. Pe strada Babadag, pe langa magazinele evreilor, mai exista cate un bordel sau casa in care se facea chiuretaj, mureau tinere si femei pe capete acolo. Un bordel era chiar unde este acum Banc Post. Spitalul era inainte unde este acum cel de TBC sau psihiatrie dar apoi s-a mutat la monument in cladirea fostului liceu Piscicol.
-Existau conflicte intre etnii?
Nu, nici vorba. Nu se faceau diferente intre noi si altii. Fiecare isi vedea de treaba lui.