Despre tatarii din Tulcea - I

Desi am pus punct proiectului "Redescopera-ţi Oraşul!", continuam seria interviurilor si a fotoreportajelor, întrucat materialul de mărturii, amintiri şi interviuri strâns în timpul proiectului este foarte cuprinzător şi dorim să îl valorificăm în continuare, în măsura în care timpul pentru prelucrarea materialului ne va permite.

Interviul de mai jos a fost realizat iarna 2010 la sediul organizaţiei tătarilor (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-musulmani din România) din Tulcea cu diferiţi membri ai uniunii. Din partea EU divers au participat Mădălina Belu, Teodor Grigoraş şi Lidia Vişan.

EU divers: Pentru început v-am ruga să ne trasaţi câteva elemente care caracterizează comunitatea tătărască din Tulcea.

UDTTMR: Tătarii din Tulcea, proveniţi din Crimeea, s-au stabilit într-o zonă distinctă a oraşului, pe Dealul Mamudiei (în prezent străzile Rahovei, Mahmudiei, Avram Iancu, Malcoci). Se pare că a fost preferată locaţia asta pentru apropierea de Lacul Zaghen din est oraşului, cu păşunile sale; se ştie că ocupaţia tătarilor era la acea vreme creşterea animalelor şi îndeosebi a cailor.

În judeţul Tulcea tătarii se găseau într-un număr mare în satele Murighiol, Colina, Iazurile, Beştepe. O mare parte a comunităţii tătăreşti a emigrat în Turcia în două etape: 1936 - 1937 şi 1945-1946. În Tulcea am înţeles că mai sunt în jur de 1500 de turci-tătari, din care 70-80% sunt tătari.

EU divers: Care este de fapt diferenţa dintre turcii şi tătarii din zonă?

UDTTMR: Ceea ce ne leagă este religia, suntem musulmani, mergem la aceeaşi geamie, dar suntem separaţi organizaţional, diferă într-un fel limba, obiceiurile şi în primul rând originea fiecăruia.

EU divers: Cum se prezintă astăzi comunitatea tătarilor?

UDTTMR: Să ştiţi că într-o bună măsură s-a păstrat comunitatea tătarilor de pe Dealul Mahmudiei. E drept mulţi au emigrat, alţii s-au căsătorit şi s-au mutat din zonă, dar comunitatea s-a păstrat. Avem mulţi vecini tătari, cu care vorbim binenţeles în limba noastră, ne vizităm cu ocazia sărbatorilor noastre.

S-au păstrat chiar şi unele case vechi, tradiţionale tătărăşti (casa din chirpici, fără temelie, cu prispă şi stâlpi de lemn, iniţial acoperită cu stuf). Mai jos puţin pe Costache Negruzzi aveam chiar şi o geamie, din care s-a păstrat în prezent doar o cameră de rugăciune pentru femei.