Redescopera-ti Orasul!

Despre tatarii din Tulcea -II

2011-02-09T07:36:00.000-08:00

Continuăm seria întâlnirilor cu membrii comunităţii tătare din Tulcea cu un interviu acordat de Dl Memetiş Sait Vedat

"... o mare parte dintre noi a plecat în Turcia prin anii 1934 - 1936. Preşedintele de atunci al Turciei, Ataturk, a chemat turcii de pretutindeni, sa vina acasa.. a fost un fel de colonizare, pentru că acolo erau ţinuturi virgine, sălbatice.. le-au dat pământ casă, parcă în ţinutul Bursav.. ne vin şi acum de acolo în vizită nepoţi, strănepoţi, vor să vadă de unde provin bunicii lor..."

"..noi suntem aici de mult timp.. ne tragem din tătarii din Crimeea, aripa Batohan. Pe timpurile alea nu erau oameni citiţi, aceia se numeau molari, un fel de călugări.. nu, erau oameni simpli, nomazi, crescători de animale care au găsit aici un vad bun în zona Murighiol, Mahmudia, Sarinasuf, Caraibil.. era multă păşune, apă pentru animalele lor aşa că au rămas în zonă."

"Eu sunt din Murighiol, am făcut şcoala primară în sat, .. până în clasa I purtam doar cămaşa lungă, pantofi fără şiret... iar apoi m-au trimis părinţii la Medgidia la seminar să mă fac popă. Am învăţat acolo din 43 până în 47 când cu reforma învăţământului s-a desfiinţat seminarul şi m-am înscris atunci la Tulcea la Şcoala Medie Piscicolă ( actualul spital de pe Gloriei. tata a fost puţin chiabur, avea 25 -27 ha de pământ, aşa că m-a luat armata la Canal şi am făcut armata la lopata timp de 3 ani, 2 luni şi 2 zile.
Doi ani am fost la Mangalia, unde nu era nimic, noi am construit portul, mai ales la partea militară, iar restul armatei la Ovidiu. Pe timpul armatei am avut gradul de plutonier, dar la eliberare eram doar soldat neinstruit, că nu am făcut armata cu armele, ci cu lopata.
După armată, m-am stabilit la Tulcea.. într-o mahala turcească, pe str. Stâncilor.. pe strada mea mai sunt 4 familii de turci, bunicii au murit, dar au rămas copiii..."

"am prins chiar perioada în care se demola şi se construiau blocurile de astăzi... azi demolau o stradă întreagă, apoi începeau reconstrucţia ei.. am dărâmat multe case frumoase, chiar aici pe fost 23 August, acum Gavrilov Corneliu.. prin zona tribunalului de azi funcţiona o şcoală de limbă tătară cu un profesor foarte bun, programă, de unde au ieşit oameni foarte buni, doctori, ingineri. Era o şcoală turco-tătară, dar majoritatea elevilor erau tătari."

"...probleme între naţii nu au fost şi nici nu sunt. Chiar se invitau între ei vecinii.. vecinul din spatele casei dădea de paşte un cozonac, ouă roşii, noi de Bairam trimiteam baclavale.Eu am două surori mai mici, care s-au căsătorit cu români, acum au şi copii. La început am plâns şi eu şi mama, dar apoi ne-a trecut. Mult timp ginerii români nu au fost primiţi în casă, dar după 10, 15 ani au fost acceptaţi."

Despre tatarii din Tulcea - I

2011-01-18T00:24:00.000-08:00

Desi am pus punct proiectului "Redescopera-ţi Oraşul!", continuam seria interviurilor si a fotoreportajelor, întrucat materialul de mărturii, amintiri şi interviuri strâns în timpul proiectului este foarte cuprinzător şi dorim să îl valorificăm în continuare, în măsura în care timpul pentru prelucrarea materialului ne va permite.

Interviul de mai jos a fost realizat iarna 2010 la sediul organizaţiei tătarilor (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-musulmani din România) din Tulcea cu diferiţi membri ai uniunii. Din partea EU divers au participat Mădălina Belu, Teodor Grigoraş şi Lidia Vişan.

EU divers: Pentru început v-am ruga să ne trasaţi câteva elemente care caracterizează comunitatea tătărască din Tulcea.

UDTTMR: Tătarii din Tulcea, proveniţi din Crimeea, s-au stabilit într-o zonă distinctă a oraşului, pe Dealul Mamudiei (în prezent străzile Rahovei, Mahmudiei, Avram Iancu, Malcoci). Se pare că a fost preferată locaţia asta pentru apropierea de Lacul Zaghen din est oraşului, cu păşunile sale; se ştie că ocupaţia tătarilor era la acea vreme creşterea animalelor şi îndeosebi a cailor.

În judeţul Tulcea tătarii se găseau într-un număr mare în satele Murighiol, Colina, Iazurile, Beştepe. O mare parte a comunităţii tătăreşti a emigrat în Turcia în două etape: 1936 - 1937 şi 1945-1946. În Tulcea am înţeles că mai sunt în jur de 1500 de turci-tătari, din care 70-80% sunt tătari.

EU divers: Care este de fapt diferenţa dintre turcii şi tătarii din zonă?

UDTTMR: Ceea ce ne leagă este religia, suntem musulmani, mergem la aceeaşi geamie, dar suntem separaţi organizaţional, diferă într-un fel limba, obiceiurile şi în primul rând originea fiecăruia.

EU divers: Cum se prezintă astăzi comunitatea tătarilor?

UDTTMR: Să ştiţi că într-o bună măsură s-a păstrat comunitatea tătarilor de pe Dealul Mahmudiei. E drept mulţi au emigrat, alţii s-au căsătorit şi s-au mutat din zonă, dar comunitatea s-a păstrat. Avem mulţi vecini tătari, cu care vorbim binenţeles în limba noastră, ne vizităm cu ocazia sărbatorilor noastre.

S-au păstrat chiar şi unele case vechi, tradiţionale tătărăşti (casa din chirpici, fără temelie, cu prispă şi stâlpi de lemn, iniţial acoperită cu stuf). Mai jos puţin pe Costache Negruzzi aveam chiar şi o geamie, din care s-a păstrat în prezent doar o cameră de rugăciune pentru femei.

Interviu cu Dna Domnica TImofei

2010-07-16T04:39:00.001-07:00

Bună ziua. Mă numesc Mitri Daniel şi sunt voluntar în cadrul unui proiect „Redescoperă-ţi oraşul”. Acest proiect urmareşte readucerea la lumină a valorilor si frumuseţilor acestui oraş ce a fost odata cosmopolit şi cu un farmec al său aparte. Şi astăzi mai păstrează o fărâmă din magia trecutului. Ce mi-aţi putea spune despre trecutul acestui orăşel?

Bună ziua. Mă numesc Domnica Timofei şi sunt soţia domnului Ivan Timofei –una dintre puţinele persoane ce mai ştie cânta la balalaikă din judeţ- sunt născută prin anul ’47. Am trăit cam toată viaţa in acest orăşel şi v-aş putea spune câte ceva despre el, informaţii pe care memoria m-a ajutat să nu le pierd. A fost sărăcie mare în acest orăşel. Prin ‘50-‚51 a început să fie mai bine.
Lipovenii erau o parte importanta a societăţii in Tulcea. Ei erau împărţiţi în două mahalale: Komorovka – cea din zona „Pelican”, şi aşa zisa „Tureţkaia”- cea din zona monumentului. Fiecare mahala avea in centrul ei o biserica: în zona monument era biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” şi nu avea popă, avea doar un dascăl; iar în zona Komorovka, biserica cu hramul „Ioan Bogoslov” („Ioan Gura de Aur”).În acea perioada timpul ni-l petreceam împreună cu cei de vârsta noastră; fetele se duceau la „haravodî” (cantari ale fetelor). Zona cea mai bine cunoscută pentru aceste „haravodî” pe carele duceam noi, fetele, in acea perioadă este intersectia străzilor 30 decembrie cu Libertăţii.

Şi ce ne puteţi spune despre imaginea oraşului Tulcea din acea perioadă?
Tulcea- ne era ruşine cu ea într-un fel. Strada Isaccei era toată numai hanuri si mori. În Piaţa Veche, chiar in mijlocul acesteia, a fost o biserică. Eu nu am apucat-o, dar am auzit aceasta de la mama. În 1940 a fost inundaţie şi nu a rămas decât o cruce în urmă.
Dunărea nu avea faleză. În locul în care este Parcul Personalităţilor în prezent, era fabrica de tăiat buşteni a lui Avramide. Se venea cu pluta cu buşteni, Dumnezeu ştie de unde. Chiar vechiul muzeu al Deltei Dunării a fost casa acestui Avramide.
Până în ’69 fiecare etnie avea şcoala ei. Prin anii ’59-’60 toate şcolile a trebuit să fie în română. Turcii aveau şcoala lor deoarece aveau şi geamia, şcoala acestora fiind pe Mahmudiei. Biserica cu ceas este bulgărească; cea grecească- evident a grecilor; pe Concordiei este biserica armenească; cea rusească în Piaţa Noua, iar de cele lipoveneşti am zis mai devreme.

Ce îmi puteţi spune despre viaţa comunităţii din acele vremuri?
În acea perioadă copii nu erau trimişi la şcoală pentru că aşa era mentalitatea. De la 8 ani fetele erau trimise ca doici la boieri iar băieţii ca ciobani. Ulterior a venit şi comunismul care ne-a impus foarte multe. Dacă nu te supuneai pierdeai mult. Cum ne cântau aşa jucam; nu aveam încotro. Pe mine, deasemenea, mama nu m-a lăsat sa continui şcoala. Astea erau vremurile.
Însă au fost şi persoane şcolite care şi-au pus amprenta în societate. De exemplu, Oteţ (Părintele) Feodor, venit din Bucovina. Ce m-a impresionat la dânsul a fost faptul că îi ştia pe toti din această mică societate. Oteţ Vasilii Ivanov a botezat aproape toţi copiii în acea perioadă. Acesta a construit şi biserica „Înălţarea Domnului”. A umblat prin toată ţara pentru a strânge fonduri.

Şi ce frumos era cândva: fiecare moment al vieţii unui om era dominat de o melodie, de câte o melodie distinctă. Nu exista moment in viaţă: botez, cununie, nuntă – care să nu fie însoţit de o melodie.
Vă mulţumesc foarte mult pentru informaţiile pe care mi le-aţi dat şi pentru timpul acordat. O zi plăcută în continuare.

CARTIERUL NEMTESC, STRADA MIRCEA VODA

2010-04-25T11:00:00.000-07:00

INTERVIU CU DOAMNA CRACALI ARMIDA.
Reporteri: Dinu Alina, liceul Pedagogic Tulcea si Moroianu Adrian , liceul „Anghel Saligny „ Tulcea, voluntari EU divers.

Pentru inceput as vrea sa ne spuneti cum ati ajuns sa locuiti in Tulcea,respectiv in aceasta casa de pe Str. Mircea Voda.

Eu m-am nascuit aici, in Tulcea dar bunicii mei sunt nemti veniti din Rusia. Au fost adusi aici dupa Primul Razboi Mondial si li s-a dat ca majoritatea familiilor nemtesti pamant prin diferite sate din Tulcea dar si in oras, mai exact pe strada Mircea Voda. Aici, au fost nevoiti fiecare sa isi inceapa o noua viata bazandu-se pe munca campului. Cat despre casa, nu stiu prea multe, stiu doar ca a fost construita de parintii mei.
-Exista o arhitectura speciala a casei?
Nu, era facuta din chirpici si acoperita cu stuf ca majoritatea caselor de pe Mircea Voda ; poate niste ornamente exterioare dar nimic special. Strada in schimb era pietruita cu marmura rosie . In 1935 regele Carol al II-lea a venit prin Tulcea mergand cu masina pe strada noastra ;toate casele erau impodobite.

NE PUTETI FACE O UN SCURT ISTORIC LEGAT DE GERMANII DIN TULCEA ?
Erau circa zece familii pe strada noastra. In fiecare familie se vorbea limba germana, tin minte ca atunci cand am ajuns la scoala, profesorii ne ziceau sa nu mai vorbim acasa nemteste ca pocim Limba romana. Ocupatia de baza a oamenilor era plugaria dar tatal meu se mai ocupa si cu transportul, avea o trasura si doi cai cu care cara diferite marfuri in piata orasului iar uneori evreii mai imprumutau calul alb pentru inormantari. Mai erau doar cateva trasuri in oras.

Prin 1939 au venit polonezi si au fost adusi in casele noastre pentru ceva timp.Unii mai stiau germana si asa am reusit sa ne intelegem,erau incantati de mancarea pe care o pregatea mama.Aveau cu ei saci de bani pentru ca majoritatea aveau grade inalte in armata poloneza.

In 1941 am fost deportati in Germania. Eram tinuti in lagare si lucram la fabrica de caramida si carbune. Am trecut o data cu tranvaiul pe langa un lagar de evrei, totul era imprejmuit cu sarma ghimpata. In 1945,dupa terminarea razboiului, forte putini ne-am intors in Romania facand cam sase saptamani pe drum. Aici, nu am mai gasit nimic din ce aveam. Casele ne fusesera luate de stat. Norocul meu a fost ca in Germania am facut un fel de scoala pentru asistente medicale si aici am insistat sa lucrez in spital. Mai tarziu m-am casatorit cu sotul meu care era in cadrul armatei, el era moldovean de prin Botosani; cand s-a aflat ca se insoara cu o nemtoaica , a fost dat afara.

CUM ERA ORASUL IN VREMURILE ACELEA,CUM ARATA SI CE MAI STITI DE CELELATE ETNII ?
Era urat orasul, putina ploaie si iti ramanea incaltamintea in noroaiele de pe fiecare strada. Erau o multime de natii in oraselelul asta, evrei, bulgari, greci, turci, lipoveni, italieni, rusi, francezi pana si cativa iugoslavi, fiecare cu diferite ocupatii. Evreii aveau magazine de imbracaminte si incaltaminte, toate lucrurile erau facute la comanda. Grecii aveau magazinele alimentare, in care se vindeau masline si tot felul de bunatati aduse din Grecia, totul era vandut la cantitati de peste cinci kilograme. Familia, Efrimov, de lipoveni aveau o fabrica de covrigei vanilati pe strada Babadag. Ciumacencu era un rus, cel mai priceput tamplar din oras. Mai era un rus Morozov care era cica spion pentru tara sa. Bulgarii aveau macelaria in zona biserii cu ceas,unde este acum piata noua. Pe strada Babadag, pe langa magazinele evreilor, mai exista cate un bordel sau casa in care se facea chiuretaj, mureau tinere si femei pe capete acolo. Un bordel era chiar unde este acum Banc Post. Spitalul era inainte unde este acum cel de TBC sau psihiatrie dar apoi s-a mutat la monument in cladirea fostului liceu Piscicol.
-Existau conflicte intre etnii?
Nu, nici vorba. Nu se faceau diferente intre noi si altii. Fiecare isi vedea de treaba lui.

Interviu cu domnul profesor de germana Aurel Enica

2010-04-11T09:05:00.000-07:00

Belu Madalina :Buna ziua, in primul rand. Pe langa eleva dumneavoastra, sunt si voluntar intr-un proiect finantat de Comisia Europeana in cadrul programului Tineret In Actiune, proiect ce se intituleaza « Redescopera-ti Orasul ".
Prof. Enica Aurel :Buna ziua si bine te-am gasit. Ma bucur sa aflu ca elevii liceului Moisil au astfel de activitati extrascolare atat de intersante. Cu ce te pot ajuta ?
B.M: Ca nationalitate, stiu ca sunteti roman. Insa ca profesor de germana, presupun ca ati avut anumite interactiuni cu nemtii ce au locuit in Tulcea de-a lungul timpului. As vrea ca, prin intermediul acestui interviu, sa aflam care sunt opiniile dumneavoastra in legatura cu Tulcea Veche si despre nemtii dobrogeni. Pentru inceput, ne puteti spune cum arata Tulcea de altadata?
Prof. Enica Aurel : Ca majoritatea oraselelor din Regat, Tulcea era un targ patriarhal, cu un farmec deosebit, atat prin asezarea sa originala, pe 7 coline, aidoma Romei, dar si prin pitorescul caselor din centrul orasului, care reflectau personalitatea proprietarilor.
B.M. : Ce lucruri inedite ne puteti spune despre comunitatea germana din oras ? Stiti pe unde locuiau nemtii ?
Prof. Enica Aurel : Populatia orasului, alcatuita din romani, dar si dintr-un amalgam de minoritati : turci, rusi(ucraineni), tatari, greci, bulagri, germani, evrei, sarbi, armeni, tigani etc era impartita pe cartiere grupate de regula in jurul bisericilor. Pot fi mentionate Cartierul Comorovca (in jurul bisericii cu Cimitirul Eroilor), cartierul Bazgani (in jurul bisericii “Sf. Imparati”). Germanii locuiau pe strazile Traian si Mircea Voda, bulgarii pe strada Mahmudiei si stradutele aferente, tatarii pe strada Rahovei, evreii pe strazile Babadag si Isaccei, spre exemplu. Nu se poate vorbi de o stratificare perfecta, ca in orasele din Transilvania, pe strazile date ca exemplu locuind si romani, si locuitori apartinand etniilor de mai sus mentionate, intr-o perfecta armonie si in buna intelegere, neexistand stari conflictuale. Erau foarte multe ateliere, apartinand unei palete vaste de mesteri, mori(la inceput de vant, apoi cu motor), brutarii, restaurante si carciumi, gradini de vara, ceainarii, drogherii, librarii, hanuri, precum si cladiri apartinand administratiei otomane(pana la independenta) , apoi romanesti. Schimbul de populatie cu bulgaria a avut urmari nefaste economico-culturale pentru tinuturile tulcene, bulgarii din Dobrogea fiind buni agricultori si buni gospodari ; cei pe care i-am primit au devastat pur si simplu gospodariile si terenurile in care au intrat, aidoma tiganilor in satele sasilor

B.M. : Am inteles ca ati tradus anumite acte pentru nemti. Povestiti-ne mai multe !
A.E. :In preajma celui de-Al Doilea Razboi mondial, o serie de familii germane s-au repatriat in Germania celui de-al treilea Reich, statul german primind in schimbul averii lasate de etnicii germani aici, petrol. Din pacate, cei care aveau sa locuiasca in viitoarea zona de ocupatie sovietica, au fost obligati sa se reintoarca in tarile de origine, astfel incat si in tulcea s-au intors etnicii germani, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dupa 1989, au mai plecat din Tulcea si din satele judetului cateva familiii : Rausche, Lazureanu, Ereth, Brand pentru reintregirea familiei in R.F.G. Cunosc acestea intrucat, dupa cum ati aflat si voi, le-am tradus unele acte in limba germana. Au fost repartizati in toata Germania, familiile parintilor nu locuiesc in aceeasi localitate cu famiile copiilor, casatoriti, de altfel.

B.M. : Aveti idee despre activitatea nemtilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ?
Prof. Enica Aurel : In prezent, comunitatea germana numara peste 200 de membrii, in fruntea acesteia fiind germanii care nu sunt originari din Tulcea. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, etnicii germani ramasi in Romania (mai exact, Tulcea) si-au indeplinit indatoririle de cetateni romani onesti, cinstiti, conform pregatirii profesionale a fiecaruia. Conditii mai vitrege pe toate planurile au avut, ca de altfel, toti locuitorii urbei, pana la stabilirea normalitatii dupa razboi.

B.M. : Ce parere aveti despre intiativa proiectului de a promova ce a mai ramas din tulcea veche, un centru cultural european, unde convietuiesc atatea etnii ?
Prof. Enica Aurel : Proiectul este mai mult decat bine-venit , in cazul in care materialele adunate si selectate vor dovedi obiectivitate maxima, impartialitate si vor contine propuneri si masuri concrete care, inlaturand interesele de grup si individuale, sa duca prin colaborarea tuturor factorilor de progres( oameni de afaceri, arhitecti, istorici, oameni de cultura si arta, oficialitati) la progresul in sine.

Casa Grigore Antipa(s)

2010-04-06T08:21:00.000-07:00

Material realizat de Teodor Grigoraş, elev in clasa a XI-a la Liceul Teoretic Grigore Moisil si voluntar in proiectul "Redescopera-ti Orasul!"

Teodor Grigoraş: Buna ziua! Suntem voluntari ai Centrului EU divers şi în prezent derulam un proiect intitulat "Redescopera-ţi Oraşul!", in cadrul caruia încercam să găsim cât mai multe informaţii despre clădirile şi casele care au o anumită vechime şi fac parte din centrul istoric al oraşului nostru. Ce ne puteţi spune despre casa în care locuiţi?
Locatara: Aceasta casă a ajuns întâmplător un monument istoric printr-o conjunctură juridică: fostul proprietar a avut o moştenitoare, ea a căutat să-şi redobândească imobilul, nu a avut actele necesare pentru aş dovedi proprietatea şi, din câte am înţeles noi, discutând cu avocaţii, care au fost de ambele părţi, pe ea chemand-o Antipas, s-a folosit de acest nume şi s-a substituit numelui doctorului Grigore Antipa. La Bucureşti, în procesul pe care l-a avut pentru redobândire, s-a folosit de acest nume şi a zis că aceasta este casă muzeu, casa doctorului Antipa. Speculând această oportunitate a reuşit să-şi recaştige imobilul, aici la primarie, cu doi martori în vârstă, care ştiau că părinţii au avut proprietatea. Mai târziu a izbucnit aici un scandal între proprietar şi chiriaşi, deoarece nu s-au respectat nişte legi, s-au demarat nişte acţiuni pe fond şi când toată această conjunctură a devenit vulcanică, Primaria a venit şi a bătut tăbliţa „Monument istoric”. Aşa că prea multă istorie, casa nu are…

T.G.: Ce ne puteţi spune despre proprietarii acestei case, şi despre cum arăta cândva aceasta?
L.: Imobilul a avut doi proprietari care au făcut parte dintr-o familie bogată, e tipul de casă care se construia la vremea aceea de către bogătaşi, este o casă foarte înaltă. Iniţial era o casă foarte frumoasă… avea salon de muzică, bibliotecă, era o casă boierească pentru o familie foarte avută. în stânga porţii avea garaj, în spate magazie, iar în dreapta, grup sanitar cu baie, în corpul central era salonul de mese, jos era bucătăria de unde servitorii pregăteau masa. La bucătărie exista şi un cuptor de pâine.
Nouă ne pare rău de casă, deoarece este această neclaritate juridică, iar casa are neapărată nevoie de reparaţii serioase şi nimeni nu îndrăzneşte să facă nimic, pentru că s-au iscat aceste animozităţi cu proprietara, am rămas pe loc. Nu poţi să faci nimic dacă nu ai asentimentul proprietarului, deoarece reparaţiile înseamnă nişte investiţii, nişte cheltuieli, pe care în final trebuie cineva să ţi le restituie. În schimb, am mai învelit casa, deoarece la fiecare ploaie picura peste tot. La interior s-au mai astupat nişte ferestre, uşi, deoarece prin casă se mergea din cameră în cameră(tip vagon), aşa era arhitectura timpului. Aici sunt familii care stau de 40-50 de ani.

T.G.: De când datează construcţia casei acesteia?
L.: S-ar părea că imobilul a fost construit înainte de 1900. Nu ştiu exact anul construcţiei. Casa a mai suferit modificări în interior: parchet peste duşumele(erau nişte duşumele foarte groase), uşile au peste 3 metri înălţime şi sunt comandate în Rusia. La interior casa are peste 4 metri înălţime. Dar a început să cedeze din cauza traficului, din cauza deselor lucrări şi săpături care s-au făcut, astfel imobilul este fisurat peste tot.

T.G.: Ce s-a întâmplat când s-a schimbat sistemul politic?
L.: ... proprietarul a fost închis nevinovat. El fiind grec, a refuzat să intre în serviciul statului, şi-a păstrat lângă vechiul cinematograf ”7 noiembrie”(azi Select) un magazinaş, unde vindea sucuri vara. Era vremea cu securitatea, cand cu o vorba puteai sa nenorocesti doua generatii, iar cineva, dorind sa-i faca rau, l-a reclamat ca spune bancuri impotriva sistemului si pe acest fapt, l-au arestat intr-o noapte. A stat închis cam 2 ani, i-a fost confiscată casa, l-au nenorocit practic. El a făcut apendicită în detenţie. L-au operat acolo, dar a dat în septicemie, şi l-au trimis acasă. A murit după câteva luni.

T.G.: Cum vi-l amintiţi pe domnul Antipas?
L.: Eu am trait cu el în această curte. Era un om de o fineţe şi nobleţe rară, deşi era foarte gras. Aceasta casă avea garaj… câţi din vremea aceea aveau maşină? Vă daţi seama că era un om foarte bogat. Domnul Antipas se ocupa în tinereţea sa cu angroul de cereale, aici fiind şi o zonă agricolă foarte bună. Cu fiica lui am fost colegă de şcoală. După moartea tatălui ei a încercat din răsputeri să redobândească casa, dar comuniştii când confiscau imobilele, le luau cu tot cu acte, pe care le distrugeau şi nu se mai găseau.

T.G.: Cum va explicati faptul ca aceasta casă a facut faţă demolărilor masive făcute de comunişti?
L.: Fiind în zonă centrală nu pătrunsese încă sistematizarea aici. Nu era o zonă unde să poată să construiască blocuri. Aşa era viziunea timpului: iniţial au încercat să amenajeze artera principală, care era intrarea în oraş (strada Babadag), apoi s-au extins cu blocurile pe la periferie, pentru a mări oraşul, din cauza numarului mare al populaţiei. Au încercat să amenajeze malul Dunării, care era un adevărat târguşor… veneau barjele cu cărbuni, alimente, cherestea şi le descărcau chiar aici… eu am trăit în zona coloanelor, în zona comercială de acolo… Erau evrei, mici comercianţi, cu dughene, unu langă altul, vindeau nasturi, toate mărunţişurile. Coloanele vechi vă spun că aveau un farmec deosebit… păcat că le-au demolat. Coloanele erau foarte groase, încât nu le puteai cuprinde, cu arcade între ele, cu un trotuar foarte lat, iar la fiecare arcadă era câte o ducheană. Aşa dacă a-i sta să faci o comparaţie, cum a fost acest târguşor în copilăria mea, el este un monument istoric, ştiţi de ce? Pentru că aici este o mare diversitate etnică şi fiecare grupare şi-a făcut ambientul ei: turcii şi-au făcut moschee, căsuţele lor tipice, ruşii şi-au construit bisericile lor pe Gloriei (sunt 2 biserici ruseşti, a 3-a este aici lângă piaţa veche). Pe strada Victoriei, unde are acum sediul PSD, era încartiruit un pluton de armată rus, (în copilăria mea) dotat cu atelaje. Dacă e vorba să vorbim despre perioada dominaţiei ruseşti şi dacă v-aş spune că toată copilăria mea am trăit cu difuzoare montate în centrul oraşului, care începeau de pe la ora 9 dimineaţa numai cu marşuri ruseşti. În librării nu găseai altceva decât literatură rusă tradusă. De acuma aveam 14 ani şi nu mai suportam. Când s-a terminat cu megafoanele( difuzoarele de care ziceam) parcă m-am născut a doua oară.

T.G.: Vă mulţumim pentru timpul acordat! O zi bună!

Despre germanii din Tulcea, de vorba cu Dl Mihai Paraschiv

2010-03-26T06:31:00.000-07:00

Interviu realizat de Lidia Visan si Madalina - Claudia Fulga in cadrul proiectului "Redescopera-ti Orasul!" http://www.redescoperatiorasul.eudivers.ro/

D-le Mihai Paraschiv, inteleg ca sunteti jumatate neamt, familia dvoastra, Brendel, provenind din colonia nemteasca Malcoci din judetul Tulcea. Spuneti-ne mai multe va rog despre dvoastra si in general despre nemtii din Tulcea.
Familia mea este venita in Romania in primul val de emigrare a germanilor (n.n. 1840). Au stat prima data pe a doua strada, pe deal, in satul Malcoci, pentru ca acolo s-a facut stabilizarea ; nemtii care nu au mai avut loturi, dupa cum a stabilit autoritatea turca, au venit si s-au asezat in Tulcea, in zona Str. Aureliana, Luterana si Mircea Voda, care se numea chiar asa Strada Nemteasca. Pe mircea voda, pana in cinema patria a fost padure pe tot dealul. Populatiei germane li s-a dat terenul, iar ei au platit prin predarea masei lemnoase la autoritatea turca.
Familia mea a venit in Tulcea in 1947, li s-a dat teren si si-au facut casa in 1947 pe Libertatii, o casa exact dupa specificul german.

Dar pe strada imediat paralela, pe Traian, unde de altfel e si Biserica Romano – Catolica, acolo nu erau nemti ?
Foarte putini, iar acum nu a ramas mai nimic din casele lor. Totul este reconstruit, s-au vandut multe case.

Germanii au venit cu un stil propriu de construire a caselor : faceau un cofrag din scanduri, carau cu roabele pamant si paie, stropeau cu apa si bateau cu maiul ; asa se faceau casele ; de aceea aveau zidurile de 60 cm si erau foarte calduroase. De asemeni, plafonul se facea cu stuf, straturi groase, dat cu pamant.
Casele nu se faceau pe temelii, decat astea mai tarzii. Pe la 1840 faceau casele fara temelii, direct pe pamant. Li se facea o prispa cu pamant galben si nu patrundea apa.

In cadrul proiectului nostru vrem sa publicam un ghid de promovare a Tulcei de altadata, cu spatii largi acordate fiecarei etnii reprezentative pentru oras. Pentru nemtii din Tulcea, ce ar trebui sa mentionam (case, cladiri, personalitati)?

Cand au emigrat germanii in masa, in 1940, ei au fost despagubiti pentru casele lor, iar in acestea au venit alte neamuri, care n-au pastrat casele specifice.

In Tulcea nu mai sunt astfel de case tipic germane, ultima am impresia ca a fost daramata acum cativa ani pe str. Luterana.

E posibil sa mai fie vreuna in Malcoci, pe deal. In Atmagea mai e o singura casa ramasa de la germani, cea din scandura de vis-a-vis de Biserica, cea a invatatorului.

Cele care mai sunt in picioare, cum ar fi cea de pe Traian la nr 9, a dlui August Reitich si cea de pe Mircea Voda sunt construite mai recent, cam de prin 1920.

Biserica Romano-catolica a fost construita tot asa, ca si casele nemtesti, fara temelie, si de aceea nu a rezistat; s-a construit alta noua in acelasi loc.

Ca si personalitate, eu as sugera pe dl August Reitich, biolog de profesie, membru al Academiei, care a organizat primul muzeu de naturale in casa sa particulara de vis-a - vis de Biserica romano - catolica.

Imediat dupa revolutie, cand au venit cu ajutoare nemtii, au vrut sa ne despagubeasca, sa ne faca alta casa, iar asta a noastra sa o demonteze si sa o duca la Ulhm, la muzeul etnicilor dobrogeni, pentru ca era casa cu specific nemtesc. N-au luat-o, ca era bunica indaratnica. In schimb au luat tot ce au putut de pe la etnicii nostri: fier de calcat, dulapuri, tot ce era specific german.

Ce a mai ramas specific nemtesc si un monument de arhitectura (baroc curat) este Biserica din satul Malcoci, care ar merita sa fie restaurata si vizitata de turisti.

“ Scene din viata de ieri si de azi…”

2010-03-22T11:53:00.000-07:00

Articol realizat de Fulgă Madalina-Claudia, voluntara in proiectul “Redescopera-ti orasul” .

V-ati intrebat vreodata cum arăta Tulcea, cea pe care o cunoasteti acum, in vremurile de altadata?

V-ati gandit vreodata la contrastul pe care il creaza imaginea unei locuinte, strazi sau arhitecturi contemporane si imaginea acelorasi lucruri, dar din trecut?

Pozele si scurtul istoric al insitutiilor si cladirilor din orasul Tulcea ilustreaza diferentele, dar si asemanarile dintre un oras vechi si acelasi oras dupa cateva decenii.

Trecut: “ Palatul Pescariilor”
Prezent : Club MGM
Construit intre anii 1910-1914 , cu banii obţinuţi de pescarii din Deltă din vânzările de stuf.

Trecut:”Palatul administrativ – Conacul Paşei”
Prezent: Muzeul de Arta
Fiind sub stăpânire otomană timp de aproape 460 de ani, Dobrogea a cunoscut organizarea administrativă a Imperiului Otoman.

Trecut:”Casa Avramidi”
Prezent: Fosta cladirea a muzeului de Stiinte ale Naturii “Delta Dunarii”
Imobil situat in centrul orasului Tulcea ce a apartinut locuitorului grec Alexandru Avramidis. Dupa 1944 devine sediul mai multor institutii publice, printre care se numara si prima unitate muzeala din Tulcea, Muzeul Deltei Dunarii .

Trecut:” Bazar: Coloanele turcesti”
Complexul era format din 72 de coloane, adăpostea 41 de imobile, majoritatea prăvălii, din care 6 erau cu etaj şi foloseau drept locuinţe.

Trecut: “Banca Nationala a Romaniei”
Prezent : Muzeul de Etnografie si Arta Populara
Constructia a fost ridicată în perioada interbelică (1924-1927, la finele epocii de manifestare a curentului national in arhitectura Romaniei. Imobilul are o compozitie echilibrata generata şi de pozitionarea intr-o intersectie, dar si de functionalitatea initială.

Trecut: ”Banca de Scont a Romaniei Sucursala Tulcea”
Primul sediu al Bancii de Scont se afla, partial , pe actualul amplasament al hotelului Delta.

Trecut : Cladirea Faimblat care mai aminteste azi de fosta Str. Sf. Nicolae (prezent : Strada Progresului)
Cladirea a fost construita cu scopul de locuinta la etaj, iar la parter magazine si pravalii.

Trecut : Casa Elvetiana
O casa deosebita prin arhitectura si importanta istorica este Casa Elvetiana de pe Str. 9 Mai din centrul orasului, numita asa pentru stilul german in care este construita si care a apartinut familiei Bergman.

Alte cladiri care si-au lasat amprenta asupra istoriei acestui oras…

Pentru noi, tulcenii carora le pasa de ce a fost,este si va deveni orasul nostru, aceste cladiri reprezinta crampeie din trecut, crampeie foarte pretioase, caci doar ele ne mai amintesc de vremurile frumoase pe care le-a trait orasul noastru si de aceea se cer apreciate si repuse in valoare .

Biserica cu Ceas din Tulcea

2010-03-17T03:20:00.000-07:00

….este cunoscuta si sub numele de Biserica Bulgareasca, pentru ca este construita de bulgarii basarabeni veniti in Tulcea dupa 1806 si stabiliti in aceasta zona (Str. Pacii se numea anterior Str. Basarabilor)

… constructia bisericii e in stil de arca, cu elemente ale artei orientale, fara turle pe acoperis, pentru ca la data construirii, 1857, Tulcea era sub stapanire otomana, care nu permitea acest lucru pe tot cuprinsul imperiului (singura exceptie a facut-o catedrala Sf. Nicolae) ; de aceea, turnul clopotnita este inaltat separat si mult mai tarziu, dupa Razboiul de Independenta

… crucile de pe biserica au la baza semiluna turceasca, ce poate fi interpretat in doua moduri : biserica crestina construita pe taram turcesc sau crestinismul « ingenungheaza » mahomedanismul… :D

… intre nivelul stradal si cel din biserica e o diferenta cam de juma’ de metru, pentru ca in timp fostul liman ce se intindea in fata bisericii de la Dunare si pana la Piata Noua a fost colmatat, iar la ploile torentiale se acumulau aluviuni aduse de pe dealurile inconjuratore, fapt ce a dus la ridicarea nivelului initial

2 case din Tulcea

2010-03-09T05:46:00.000-08:00

Casa Rozman din Str. Grivitei . De la 1908. Una din putinele case evreiesti ramase in picioare in Tulcea. (Lazar Rozman, comerciant en-gros de cereale pe la 1930; interesant ca actualul proprietar, venit din judet, isi aduce aminte cum aducea cu caruta cereale la magaziile de pe malul Dunarii, pentru a le vinde d-lui Rozman...:))
Str. Cuza Voda, pornind din Str. Frumoasei si oprindu-se in .. blocuri. dupa ce treci de ele, Cuza Voda continua pe deal in sus.

La nr. 6 - Casa Bertei Shufer. Era si ea programata pentru demolare, de aceea proprietarii nici nu s-au mai deranjat sa o reabiliteze..

Asa se faceau casele odinioara.. mai toate, cele din centru.. solide, cu pereti grosi.. piatra la demisol, iar apoi caramida

Aici era candva o intersectie de strazi. Casa Bertei era chiar pe coltul strazii Cuza Voda cu fosta strada Mihail Kogalniceanu.

Casa Goffman

2010-03-02T05:41:00.000-08:00

In spatele Sinagogii evreiesti din Tulcea, de pe str. Babadag, - o casa stinghera , singura ramasa printre blocurile de pe Str. Marasesti. Ne-am intrebat cum de a scapat nedemolata.

Dna Ionascu Maria, de 68 ani, actuala proprietara a casei, a fost amabila sa ne dea cateva lamuriri :

« Casa am cumparat-o in 1972, inainte de Craciun, de la familia Goffman, mai precis de la Izzie Goffman, unul dintre feciori , pentru ca dnii Goffman erau inaintati in varsta. Doar pe batrana Goffman am cunoscut-o. Am cumparat casa printr-un prieten de-al d-lui Goffman, un director, tot evreu ; dumnealor au vandut casa aceasta pentru ca parintii erau inaintati in varsta si apoi mai aveau si alte case, un apartament parca.

Imprejur cand ne-am mutat erau numai case ; si mai bunicele, si mai putin, dar cea mai importanta era casa asta, Goffman.

Inscriptia de pe casa asa am gasit-o cand am cumparat-o si am pastrat-o ; nu stim ce ar putea fi, poate modelul casei ; casa am pastrat-o asa cum am cumparat-o, nu i-am dat decat un strop.

Pe atunci inca nu se punea problema demolarilor pe strada noastra ; abia prin 1984 - 86 au inceput si aici ; in schimb strada de alaturi, str. Babadag era afectata deja; tin minte ca aduceam apa cu bidoanele, ca nu se mai gasea datorita demolarilor ; nu mai erau canalizare, apa, nimic.

Casa a scapat de demolare cred ca datorita sotului meu, care s-a luptat cu ei ; a facut tot felul de memorii, cu poze... spunea ca nu stiu ce fel de arhitectura speciala...
De fiecare Paste si Craciun primeam cate un aviz, o instiintare ca ne demoleaza ; saracu barbatu-meu s-a si imbolnavit din cauza asta ; a venit si o comisie de la Bucuresti, a vazut-o si ne-a lasat in pace un timp… dar cred ca daca nu venea revolutia, tot ne demola.
Tot ne demola, ca primarita de atunci, dna Pana, statea in blocul de vis-a-vis si vroiau sa faca pentru ei pe locul asta un parculet, cu o fantana arteziana ; aici trebuia sa mai faca o scara, Scara A ..."

"…tare imi placea cand veneau evreii la Sinagoga ; dar acum nu mai vin. »

Biserica Greceasca si Tulcea veche, interviu cu Dl Gheorghe Pompiliu

2010-02-23T11:05:00.000-08:00

Buna ziua. Ma numesc Mitri Daniel si sunt voluntar EuDivers. In prezent avem un proiect “Redescopera-ti orasul” si ne propunem prin intermediul acestui proiect sa readucem la lumina Tulcea de altadata.
Inteleg ca dvoastra sunteti in orasul Tulcea din 1978. Ce ne puteti spune despre Tulcea acelor timpuri ? Ce v-a impresionat cel mai mult la orasul nostru?

M-a impresionat in mod deosebit, dar din pacate nu s-a mai pastrat, nu arhitectura vreunei cladiri, ci strada Babadag, ce avea de o parte si de alta tei batrani ce aveau pe atunci peste o suta de ani. Din pacate au fost taiati.
Trotuarul era din pietre de marmura si era considerat la ora aceea singurul oras din Europa care avea borduri si pavele din marmura. Nu au ramas decat pavelele din dreptul catedralei (Sf. Nicolae). Este adevarat, este un pic periculos, sunt cam alunecoase, dar aveau o nota aparte, o frumusete aparte. Tin minte ca se planifica la ora aceea ca strada Babadag, de la Peco pana-n Dunare sa fie o strada dreapta. Din pacate, sau poate din fericire, s-a pastrat vechiul traseu.

Spuneti-ne, va rugam mai multe despre Biserica Greceasca si despre cladirea din spatele ei, care apartine tot comunitatii grecesti.

Despre Biserica Buna-Vestire, biserica greceasca cum e cunoscuta in oras, sunt mai multe de spus. In primul rand este un monument de arhitectura, de fapt asa ar fi trebuit mentionata – un monument de arhitectura greceasca – si a fost construita inter anii 1854-1858. Deci patru ani a durat constructia. A fost construita pe vechiul loc al unei biserici cu hramul “Sf. Gheorghe”, o bisericuta de lemn ce a ars in incendiu.
Biserica greceasca, pentru ca era dominatie otomana, era lipsita de clopotnita; ea a fost ulterior construita.
La ora actuala biserica nu mai pastreaza originalul, ca si arhitectura, pentru ca ea a suferit in urma cutremurului din ’77 si a fost renovata prin anii ’91, ‘92, iar renovarea a fost facuta de oameni care nu erau pregatiti de renovarea monumentelor istorice. Fatada si interiorul bisericii au fost tencuite, deci nu s-a mai pastrat mai nimic din frescele pe care le-a avut, iar fatada a fost acoperita cu tencuiala, toate donatiile facute de vechii membrii ai comunitatii s-au pierdut, cum se pierde in Romania de obicei.
Exista un film. Tin minte ca eu in ’78 cand am venit in stagiu la Tulcea, am participat la o nunta si se faceau filmari in biserica. Cei care s-au casatorit atunci au filmat si interiorul bisericii. Din pacate nu-mi aduc aminte cine a facut nunta.

Va mai pot spune ca in curtea bisericii este un mormant, banuim ca este al unei persoane care a fost candva preot al bisericii. Preot grec. Numele inca se vede scris pe mormant. Cam asta as putea sa spun despre biserica.

Despre cladirea sediului comunitatii v-as putea spune ca a fost construita cam in aceeasi perioada cu biserica. Cam in aceeasi perioada. Durata constructiei a fost cam in jur de patru ani.
Initial cladirea, actualul sediu al comunitatii, a fost o cladire destinata scolii, scoala de fete si baieti la care limba de predare a fost limba greaca. Dupa o perioada de aproximativ zece sau cincisprezece ani cladirea a fost renovata si a fost transformata in Sala Comunitatii sub denumirea de Sala Elena, cunoscuta in oras datorita faptului ca la acea data, deci in jurul anului 1860 era cladirea care avea spatiul cel mai mare din oras. Ulterior a fost renovata si transformata in “club” al comunitatii si era inchiriata la toate minoritatile si se desfasurau diferite activitati culturale. A fost renumita in oras pentru balurile care se dadeau. Comunitatea greaca avea un loc aparte si alaturi de ea era si comunitatea evreiasca care realizau cele mai frumoasa baluri la care se alegeau si “Miss Oras”, “Miss Comunitate”.
In perioada comunista a fost preluata de stat si transformata , cu niste mici modificari, in cinematograf, cunoscut in oras sub denumirea de “Cinematograful Popular”. A functionat pana in jurul anului 1990, apoi a avut diverse alte utilizari ; comunitatea greceasca, reinfiintata in ’90 a obtinut prin hotarare judecatoreasca sala si am devenit proprietari in ’98, hotarare definitiva. De atunci incercam sa o renovam, incercam sa o readucem la ceea ce a fost odata “Sala Elena”. In prezent aicea se desfasoara activitatile comunitatii elene.

Dar in legatura cu celelalte comunitati conlocuitoare din cadrul orasului ce ne puteti spune?

Din cate stiu, pe strada Trandafirilor majoritatea locuitorilor erau greci. Si in prezent, arhitectura catorva case este greceasca. Strada Gloriei era cartier lipovenesc. Si la ora actuala se pastreaza, in mare. Stiu ca mai era si un cartier, dar nu sunt sigur, strada Mircea Voda si Traian erau in general nemti, cativa italieni.
La data aceea era un oras frumos. Din pacate in prezent nu este chiar asa de frumos. Ceea ce a dus la aceasta schimbare a aspectului acestui oras a fost incercarea de sistematizare din perioada comunista.
Cert este ca in acest oras era o armonie perfecta. Si la ora actuala comunitatile se inteleg foarte bine intre ele. Cred ca suntem unici in Europa, daca nu ma insel , ca armonie.

Va multumesc frumos, domnule Gheorghe,pentru timpul acordat.

Evreii din Tulcea

2010-02-13T03:20:00.000-08:00

Interviu realizat de Lidia Visan, coordonator al proiectului “Redescopera-ti Orasul!” cu Dl Solomon Faimblat, Presedintele Comunitatii Evreiesti din Tulcea

V.L : Proiectul “Redescopera-ti Orasul!” urmareste sa scoata la lumina si sa promoveze case, cladiri, locuri din Tulcea de altadata, care sa fie incluse intr-un altfel de circuit turistic al orasului.

Avand in vedere diversitatea etnica a urbei noastre, ne intereseaza sa scoatem in evidenta cum si-a pus amprenta fiecare grup etnic in parte asupra aspectului orasului (prin arhitectura specifica a caselor, prin cladiri si lacase de cult).

In acest context, ce ne puteti spune despre evreii din Tulcea ?

F.S : Daca e sa ne luam dupa monumentele funerare din cimitirul vechi evreiesc (de pe Str. Gavrilov Corneliu) - cimitir de o importanta istorica deosebita - , prezenta populatiei evreiesti in orasul Tulcea ar data de prin secolele XIV – XV.
In 1907 – 1908 erau 1899 de evrei in Tulcea, iar in 1913 – 2033 evrei, fiind mentionate un templu evreiesc, cel actual si un azil de batrani apartinand comunitatii.
Inainte de 1939, cand au inceput sa functioneze legile antievreiesti, in judetul Tulcea erau 3000 de evrei, iar in orasul Tulcea figurau 3 sinagogi, dintre care cea mai veche este si cea actuala, care s-a mai pastrat ; restul au fost demolate odata cu construirea blocurilor din zona.
Numarul evreilor s-a redus foarte mult in perioada urmatoare, prin deportari si migratii, astfel ca in prezent comunitatea evreilor din Tulcea numara 28 de persoane, dintre care 13 evrei puri, restul proveniti din casatorii mixte.
Trebuie sa mentionez ca evreii se impart in doua categorii: evrei sefarzi, din sudul Europei, Spania si evrei ashkenazi, veniti din Europa Centrala si Galitia. Familia noastra, Faimblat, era singura familie de evrei sefarzi din Tulcea, bunica din partea mamei fiind evreica sefarda venita din Spania si stabilita la Braila.

Evreii in Tulcea s-au asezat preponderent pe Dealul Babadagului, pe strazile Babadagului, Cuza-Voda, Orientului, General Anghelescu (azi Str. Toamnei). Din pacate, masurile de sistematizare din anii 1960 au afectat mare parte din zona locuita de evrei. Au mai ramas doar Templul Coral de pe Str. Babadagului, cladirea comunitatii evreiesti de pe Str. Toamnei (in prezent Seminarul Teologic), care credem ca a servit drept sediu pentru mai multe activitati : azil de batrani, clubul sportiv Macabi, scoala evreiasca, etc.

Dintre casele locuite de evrei au ramas destul de putine : pe Str. Toamnei, partea stanga, pe Str. Marasesti – casa Goffman, pe Str. Grivitei prima pe stanga este casa Herscovici ; o casa deosebita prin arhitectura si importanta istorica este Casa Elvetiana de pe Str. 9 Mai din centrul orasului, numita asa pentru stilul german in care este construita si care a apartinut familiei Bergman.

Comunitatea evreilor din Tulcea are doua cimitire : cel vechi, de importanta istorica, de pe Gavrilov Corneliu a fost inchis in 1900 si cel nou de pe Eternitatii. In cimitirul vechi se gasesc multe pietre funerare foarte vechi, monumente tip sarcofag, plus mormantul – cavou al rabinului Jisul Ben (Omul Drept) si al rabinului N. Voliter. Cimitirul, cand l-am preluat, arata intr-o stare jalnica, nu era pazit, monumentele vandalizate… am avut noroc ca in 2000 un american de origine evreiasca, Robert Sadof, a venit in Tulcea in cautarea mormantului unei rude ; .. cum noi tinem arhiva, am identificat rapid mormantul, iar apoi l-am dus sa viziteze si cimitirul vechi, Sinagoga ; a fost impresionat de starea de degradare in care se gaseau aceste monumente si ne-a promis sprijin financiar. Asa am reusit sa amenajam intrarea la cimitirul vechi (zidul pe care l-am construit ca sa sustina panta e acum numit Zidul Plangerii), sa restauram cateva monumente din cimitir, sa construim un pavilion pentru depozitarea fragmentelor izolate. Am folosit o parte din bani si pentru reparatii la Sinagoga, care in prezent este foarte deteriorata. Se lucreaza in prezent la proiectul de reabilitare al cladirii.

V.L. : Spuneti-ne va rugam despre cladirea, monument istoric, de pe Str. Progresului (fosta Sf. Nicolae), cunoscuta din ilustratiile vechi cu orasul Tulcea; v-as ruga sa ne spuneti « povestea » acestei cladiri, interesanta pentru ca soarta a facut ca ea sa ramana la granita dintre cele cateva cladiri istorice ramase in picioare si demolarile ce au precedat construirii blocurilor in perioada comunista.

F.S.: Cladirea pe care o mentionati, e construita pe teren « nou », acoperit nu demult de apele Dunarii si asanat in urma indiguirii malurilor Dunarii. Din aceste motive, terenul din aceasta zona nu era cautat si deci era foarte ieftin.
Cladirea e deosebita ca si constructie, are o fundatie de 4-5 m, cu piatra adusa cu carutele de la Cariera Bididia… cladirea a rezistat la multe cutremure datorita fundatiei…

Cladirea era frumoasa, avea acoperis cu vitralii, luminatul la etaj era natural ; acoperisul era in doua ape si avea creneluri, …ca o cetate ;.. era o casa frumoasa !
In exterior se mai pastreaza balconul original din fier forjat, care are trecut anul 1898.

Cladirea a fost construita cu scopul de locuinta la etaj, iar la parter magazine si pravalii. Sistemul nu e nou, astfel de cladiri fiind des intalnite in Tulcea de altadata, ; la fel si in alte orase ca Bucuresti, Targoviste, Braila.
Casa a fost confiscata de statul roman in 1941 cu decretul de expropiere urbana ; …si a servit pentru tot felul de intrebuintari, UJC-uri.. intr-un timp la etaj functiona un strung….. scara interioara, originala, in spirala, au distrus-o…intr-un timp au montat o scara de fier in exterior care ducea direct la balcon ; am taiat-o cand am reintrat in posesia cladiri… n-a mai ramas nimic din ce era odinioara, nici mobile, dusumele, ..nimic..

Revenind la cladirea din centrul istoric al orasului, important e ca am reusit sa recuperez aceasta cladire (in urma unui proces indelungat, care s-a incheiat in 1998). Cladirea necesita investitii serioase ca sa arate asa cum era ea odinioara.. .. imi doresc sa pot reabilita macar exteriorul cladirii, sa o redau orasului.

Interviu cu dna Liuba Danilov

2010-02-07T01:08:00.000-08:00

realizat in cadrul proiectului "Redescopera-ti Orasul!" de Daniel Mitri,

elev in clasa a XI-a la Liceul Grigore Moisil Tulcea si voluntar EU divers

Buna ziua! Spuneti-ne pentru inceput cate ceva despre dumneavostra, unde v-ati nascut si de cand locuiti in Tulcea ?
M-am nascut in ’46, in delta, la Periprava. In ’47 parintii s-au mutat aici in Tulcea. Ne-am cumparat casa la marginea orasului, pe Alexandru cel Bun,… acolo toate casele, majoritatea, au fost cu stuf invelite. .. Noi pentru ca am venit din Delta si nu am avut, nici nu a gasit bunicu casa prin cartierele astea lipovenesti, am cumparat unde am gasit, pe Alexandru cel Bun, unde erau numai ucraineni. Noi am stat numai printre ucraineni. Bunicu’ a cumparat casa putin mai sus de actualul tribunal, in centru. Da’ si aici tot departe de cartierele lipovenesti, pentru ca asa s-a gasit. Daca eram get beget de-aicea, probabil eram intr-un cartier lipovenesc.

Ne puteti spune, va rog, mai multe despre cartierele lipovenesti din Tulcea ?
In partea asta unde e Pelicanu’ si in sus pe Podgoriilor erau case, care mai vechi, care putin mai noi - cartier lipovenesc. Este si acuma “Komorovca” numita. Nu numai in partea asta au fost lipoveni, ci si pe strada Victoriei, a fost cartier lipovenesc pana in dreptul bisericii si in sus spre Eroilor, exact cum este si acuma cartierul. Cu timpul cum s-au modernizat lipovenii, s-au mai imprastiat pe la blocuri, pe ici pe colo, s-au imprastiat in tot orasul. Iara in partea astalalta, spre monument, si aici e cartier de lipoveni.

Deci lipovenii stateau in doua zone mai concentrate, in Komorovca si pe Dealul Monumentului, cam pe unde se afla de fapt si bisericile lor. Dar despre alte etnii care locuiau in Tulcea ce puteti sa ne spuneti ?
Stiu ca Biserica cu Ceas e biserica bulgareasca. Cartierul asta de aicea, din jurul ei, a fost tot cartier bulgaresc. Bunicu’ cand a venit din delta, a gasit de cumparat casa veche, casa bulgareasca. Era cu chiriasi, asa a cumparat-o cu chiriasi. Mai sunt case vechi, tot acilea in spatele bisericii, pe strada Calugareni, strada asta putin mai sus de Pacii, unde tot asa, au fost bulgari. Pe strada 24 ianuarie au fost bulgari. Pe strada Zimbrului au fost bulgari.
…apoi a fost cartier de greci pe langa biserica greceasca, au locuit acolo multi greci, nemti, turci. Nemti pe unde este strada Trandafirilor, pe langa biserica lor, pe acolo. Dar au fost familii de nemti si prin alte cartiere, cate-o familie. Cum am stat noi, spre exemplu. Noi am fost singurii lipoveni care am stat in cartierul de ucraineni.
Iar au mai stat pe… strada Mahmudiei, strada Rahovei era cartier de turci, cu toate ca geamia este departe, tocmai pe malul Dunarii. … pe strada Rahovei, Mahmudiei si pe strada Tunsului, parca… mai sunt niste familii acolo de turci. Acolo erau multi turci. Probabil ca inainte a fost… ca spunea cineva, cand incepe strada Alexandru cel Bun, acolo a fost un cimitir turcesc. Ca dincoace, cand coborai pe Pescarilor se vedea un mal, se vedeau oase si spunea cineva ca acolo a fost un cimitir turcesc. Probabil ca a fost si acolo cartier turcesc, inainte si dupa aceea au mai construit si aici case.

Cum arata Tulcea de altadata?
Ce sa va spun. Casele erau vechi, acoperite majoritatea cu tigla, aici, spre centru,… pe la periferie cu stuf si tigla o fost… si cu carton. Erau niste case, nu pot sa spun case moderne, tot case vechi, a fost un oras mai vechi.
Spre centru mai tin minte cum era strada cu coloane (n.a. Bazarul Turcesc sau Coloanele Turcesti). Din strada Pacii venea o straduta cu coloane si sub coloane erau magazine evreiesti. Si evrei am avut aici in oras foarte multi. Erau multe magazine evreiesti. …era un centru de paine, erau niste ateliere de reparatii si incolo, nu mai tiu minte, restul erau magazinase mai micute, unul langa altul. Nu erau reprofilati pe un anumit… aveau de toate acolo, cand intrai gaseai tot ce doresti.
Prea putine case erau moderne pe vremea aceea. Unde este Lacul Ciuperca acum, peste drum era fabrica Poporului, se facea cherestea. Iar langa fabrica,… fabrica nu era mare, ducea pana la actuala gara, …iar langa ea era stadionul.

In zona Pietei Noi va mai amintiti ce era inainte?
In Piata Noua… Aici a fost o gradina de vara. A fost parc. O gradina de vara unde se dadeau spectacole. Vara - cinematograf era. Asta pana in ’60, ’60 si ceva. Dupa aceea s-a terminat cu gradina. S-a facut un magazin alimentar. Iar dupa aceea s-a reconstruit, s-a facut piata asta noua.
… in partea astalalta, pana la parc, era o macelarie acolo. Nu era abator. Era o macelarie unde se vindea carne. Asta era singura macelarie in oras. In alta parte nu era.
…strada 23 august (actuala Corneliu Gavrilov), care acum este intrerupta, ca s-a construit Primaria, nu se termina aicea. Asta mergea in continuare , trecea prin Primarie. Primaria au construit-o exact pe strada. Au inchis strada. Si venea in continuare pana la Dunare.
Pe partea cealalta a strazii era o posta, era strada Grivitei. Niste ateliere de croitorie. In spatele la ateliere de croitorie era camin de baieti orfani. Numai de baieti era camin. Nu stiu daca aveam si camin de fete.
Si pe centru era majoritatea magazinelor, restaurant Delta, magazine de confectii chiar pe centru am avut. Restaurantul ala s-a daramat. Asta dupa ’60, ’63, cand am terminat eu scoala.
Si a mai fost o piata, eu nu mai tiu minte. Eram probabil prea mica. Parculetul de langa statie, langa posta de aici din centru, spunea mamica ca a fost piata.
Iar Piata aia Veche a fost de cand tin eu minte. Strada Isaccei, desi era pietruita, intotdeuna era plina de apa, de noroi… pentru ca nu avea scurgere acolo si la ploi, se scurgea…. Fiind si piata, lumea venea cu carute.
Mai erau multe hanuri aicea in Tulcea. Era un han pe Isaccei, langa moara, alta moara a fost dincolo de Pelican, si acuma mai e moara. Astea doua mori pe care le tin eu minte, ca am umblat eu singura si am stat la rand acolo ca sa macin niste porumb pentru malai.
Acolo erau si magazine cu iaurt si piata libera si… veneau de la sate si din partea aia din Delta Dunarii veneau, cu barcile ca atuncea nu erau vapoare ca acuma.

Str. Filimon Sîrbu, nr.65 sau „cum e să locuieşti într-o casă din secolul XIX”

2010-01-18T05:17:00.000-08:00

Interviu cu doamna Denisiuc Ana

Reporter: Ioana Ichim, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, voluntar EU divers

Un scurt istoric al familiei, va rog. Cum aţi ajuns să locuiţi în această casă?

M-am născut în Bulgaria, unde am locuit până la vârsta de 4 ani. Părinţii mei erau amândoi de naţionalitate română. După război, când s-a restituit Cadrilaterul, am fost forţaţi să ne întoarcem în ţară. Nu-mi amintesc mare lucru. Ştiu că a trebuit să ne lăsăm casele, cu majoritatea bunurilor, apoi ne-au suit în marfare, în vagoane cu tot ce aveam noi, bagaje, vite, cuşti de păsări şi ce-am mai reuşit să recuperăm. Ne-au dat case noi, în România, în comuna Mihail Kogălniceanu, unde am crescut. La 22 de ani l-am cunoscut pe soţul meu, marinar din Chilia, şi ne-am căsătorit. Am stat la început în gazdă aici, pe str. Filimon Sîrbu, nr.65 (strada Trandafirilor de astăzi), că aşa se numea pe atunci, chiar în camera asta unde suntem. Erau mulţi chiriaşi în casă, în camerele de sus. Clădirea arăta deplorabil, mizerie, pereţi dărâmaţi, etc. Proprietarii de atunci, familia Grenaderov, locuiau de mulţi ani la Bucureşti şi casa le rămăsese dintr-o moştenire mai veche. Nu îi acordau atenţie, se degrada pe zi ce trece, ca într-un final să se hotărască să o vândă. Am dat atunci 10.000 lei pe casă. Era un preţ de nimic, era aproape o ruină.

Spuneţi că la momentul respectiv clădirea nu arăta tocmai bine. Ce modificări i-aţi adus?

Am văruit, am tencuit balconul de la etaj, care era pe atunci făcut din lemn. Noi l-am zidit, aşa cum arată astăzi. Am distrus atunci multe ornamente exterioare de pe faţada casei, am lăsat doar câteva în jurul ferestrelor, pe care le-am vopsit cu migală. Erau tot felul de decoraţiuni din gips, în stilul caselor din spate de la Visa. Am scos atunci şi iniţialele şi anul construirii de pe partea dinspre stradă. Mi-era ruşine că stăteam într-o casă veche de vreo sută de ani, mi se părea că lumea ar râde de asta. Era perioada când comuniştii demolau casele oamenilor şi construiau blocuri, cu arhitecturi mult mai simple, îi duceau pe toţi să stea la bloc, în apartamente cât cutiile de chibrituri, fără tot felul de zorzoane cum aveam noi pe casă. Am făcut rău atunci. Nici nu mai ştiu din ce an datează casa, în acte nu scrie nicăieri de primii proprietari. Era, în orice caz…undeva în jur de 1880. La vreun an după renovările noastre în masă, au venit nişte domni de la primărie care doreau să transforme casa în muzeu. S-au luat atunci cu mâinile de cap când au văzut totul văruit, nici nu au recunoscut clădirea din pozele lor de la arhivă. Mi-au zis atunci că mi-ar fi dat două apartamente la schimb pe casă, numai s-o facă ei muzeu. Toată viaţa am regretat asta!

Ce ştiţi mai exact despre istoria clădirii? Ce funcţionalitate a avut?

În actul de notariat scrie că imobilul a aparţinut familiei Grenaderov, care l-a cumpărat în 1921. Sunt singurii proprietari despre care ştiu câteva ceva. Clădirea e un vechi concac boieresc care se întinde în curţile a 3 vecini. Noi aveam numai o parte. Sub pământ e un întreg labirint pe care l-am blocat când ne-am mutat aici, ca să nu comunicăm cu vecinii. Se putea intra în beci chiar şi din casă. Când ne-am mutat, în `62, am aflat din vecini că odată poliţia ar fi folosit incinta pentru treburile lor.

Care sunt dezavantajele de a locui într-un imobil vechi, care se degradează cu rapiditate? De ce probleme vă izbiţi cel mai des?

Lipsa instalaţiilor, casa nu are şi nu a avut niciodată, asta ar fi principala problemă. În rest, probleme sunt ca la orice casă, acoperişul, infiltraţiile. Nu mă plâng, în schimb, de aspectele astea. Prin `90, înainte să moară soţul meu, am tencuit din nou şi am dărâmat şi ultimele zorzoane rămase din vechea structură. Erau foarte greu de întreţinut, crăpa zidăria, trebuiau vopsite, pigulite. M-am gândit că odată cu bătrâneţea n-aş mai avea cum să am grijă de ele. Aveam dreptate. M-am eliberat de foarte multă muncă acum, la cei 73 de ani ai mei. Ar mai fi şi problema cutremurelor. În `77 casa a rezistat perfect la seism, poate doar să fi căzut pe alocuri bucăţi de tencuială. Dar de atunci a trecut ceva timp, la un cutremur în ziua de azi nu ştiu ce aş face…E o structură nesigură.

Ce părere aveţi despre situaţia clădirilor vechi din oraş? Credeţi că e prioritar pentru societate să li se acorde o nouă faţadă, recondiţionată, în spiritul a ceea ce a fost odată? Ar atrage asta mai mulţi turişti?

Multe clădiri din câte erau odată au fost demolate de Ceauşescu. Ăstea care au rămas ale statului şi în ziua de azi, sunt majoritatea lăsate în paragină. Oamenii care locuiesc în case vechi, proprietate privată, modifică, strică, renunţă la arhitectura veche, cu timpul. Cred că, da, ar trebui să se acorde mai multă atenţie clădirilor de patrimoniu şi monumentelor istorice, aspectul oraşului ar fi altul. Cât despre turişti, ar fi atraşi cu siguranţă.

"Redescopera-ti orasul!" din noiembrie pana in ianuarie

2010-01-18T03:33:00.000-08:00

In noiembrie 2009 lansam in cadrul unei conferinte de presa proiectul "Redescopera-ti Orasul!". Un proiect conceput de asociatia noastra de tineri, Centrul EU divers si finantat de Comisia Europeana, care viza implicarea tinerilor intr-o problema foarte spinoasa, cea a situatiei cladirilor de patrimoniu: degradate si nevalorificate.

Proiectul isi propunea sa instruiasca 12 tineri voluntari din licee si sa ii implice in documentare, cercetare pe teren, redactare de articole, interviuri, iar in final editarea si publicarea unui ghid al Tulcei de altadata, - toate pentru a atrage atentia opiniei publice asupra problemei si a ajuta la promovarea zonei istorice a orasului.

Primul pas a fost sa ne facem cunoscuti in randul posibililor voluntari, asa ca in luna noiembrie am fost in 5 licee din Tulcea, am avut prezentari, expozitii de fotografii si am vorbit cu tinerii interesati.

Apoi am primit mailuri si am intervievat liceenii dornici sa se implice in proiectul nostru dar si in alte activitati ale asociatiei.

Odata selectati tinerii, am trecut la instruire, adica Lucru in Echipa, Comunicare, Management de Proiecte si lista va continua cu Fundraising, Jurnalism, etc. pana la primavara.

Simultan cu instruirea, voluntarii s-au implicat in activitatea de documentare in biblioteci personale, ale liceelor, Judeteana, dar si stand de vorba cu persoane in varsta, locatari ai imobilelor vechi, de patrimoniu, care si-au amintit de vremurile Tulcei de odinioara.

Si uite ca suntem in masura sa va prezentam primele marturii, foto-reportaje realizate de voluntarii tulceni in cadrul proiectului "Redescopera-ti Orasul!".

Prima care sparge gheata este Ioana Ichim, voluntara Eu divers, eleva in clasa a X-a la Liceul Teoretic "Grigore Moisil". Foto-reportajul urmator ii apartine.

De la idee la proiect...

2009-11-06T07:15:00.000-08:00

Acum un an, treceam prin zona veche a orasului si ramaneam surprinsa de starea de deteriorare in care se gasea o cladire monument istoric - una dintre acele putine cladiri care au mai ramas din Tulcea de altadata: o crapatura in toata structura cladirii, de sus pana jos, iar alaturi o cladire masiva de beton, de vreo 7 etaje, care n-avea ce cauta in peisaj.

Am vrut sa imi exprim indignarea si la momentul acela, tot ce am putut face a fost sa postez un articol pe un blog.

Acest blog.

Articolul "Magaoaie de Tulcea".

Apoi, un prieten, m-a rugat sa scriu ceva despre Tulcea in revista DubluClick a asociatiei EU divers. Ma interesa Tulcea veche in special, asa ca am scris "Nostalgii de Tulcea", "Redescopera-ti Orasul!" si "Poveste despre centrul orasului"..

Apoi a urmat Programul "Tineret in Actiune" al Comisiei Europene care ne dadea posibilitatea sa ne dezvoltam mai in voie ideile si preocuparile, sa ne punem in practiva initiativele.

Am scris si depus la agentie o cerere de finantare pentru un proiect ce se preocupa de Tulcea veche, numit chiar asa "Redescopera-ti orasul!"

Raspunsul a venit, unul pozitiv, asa ca iata-ne cu un proiect cu fonduri europene, durata de 15 luni, 6 parteneri locali, 5 licee tulcene si 12 voluntari implicati direct in proiect.

Un proiect lansat acum cateva zile, pe 3 noiembrie, care isi propune sa readuca in atentia tulcenilor franturile din Tulcea de altadata, ramase necunoscute si nebagate in seama.

Mai multe detalii despre proiect pe http://www.redescoperatiorasul.eudivers.ro/

Blogul de fata o să cuprindă, pe tot parcursul proiectului şi mai departe, informaţiile, pe care le vom descoperi, despre Tulcea noastră de altădată: povesti, povestiri, amintiri...

2009-10-12T10:38:00.000-07:00

Poveste despre centrul orasului...

Noua atractie a orasului - Piata Civica reloaded. Plina ochi de lume. Si pe buna dreptate. Mult asteptatul kilometru 0 al orasului, locul de intalnire al tulcenilor in racoarea serii, deliciul acvatic al copiilor. (Brava si la mai multe… !)

Sa ne aducem insa aminte si de ce era odata pe locul actualului centru, pentru ca daca dam o raita cu privirea in jur vedem numa blocuri din 70-80. (Primaria, Prefectura, univermagul le bag tot in categoria de bloc)

Pe la inceputurile Tulcei, centrul actual al orasului …nu prea exista. Era doar o intindere mlastinoasa, un liman ce se intindea de la Dunare pana spre actuala Piata Noua. Si nu era singurul, caci tot ce nu era pe dealuri se afla la cheremul apelor, inclusiv actuala strada Isaccei cu toata zona Lacului Ciuperca.
Deci “centrul” nostru nu prea era de locuit, asa ca cei care au vrut sa se aseze in partile astea, adica romanii, bulgarii si rusii s-au urcat mai la deal, de o parte si alta a limanului.
Romanii pe dealul Monumentului, in zona strazii Mahmudiei si inca intr-un cartier, pe Dealul Comorofca, cam pe unde e acum Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, de langa Cimitirul Eroilor.
Bulgarii, pusi pe drumuri de razboaiele ruso – turce, se aseaza in partea de rasarit a limanului, adica mai sus de Strada Pacii, intemeind aici mahalaua Bulgareasca. Biserica cu ceas din Piata Noua e construita de bulgarii basarabeni in 1857, la fel si cladirea din dreapta bisericii (azi demolata) cu destinatia de Scoala primara bulgara si Gimnaziu bulgaresc. Cladirea pe care o vedem azi in stanga bisericii, destul de stearsa, saraca, a fost construita prin 1881 tot de obstea bulgara a orasului, ca Scoala nationala bulgara de fete.
Despre mahalaua ruseasca de pe Plugarilor si Gavrilov Corneliu am vorbit data trecuta.

Cam asa a stat centrul nostru, cu mlastini si broaste in vale si locuitori doar pe dealuri, pana ce Comisia Europeana a Dunarii se hotaraste sa indiguiasca cu piatra tarmul dunarean. Odata indiguit, limanul se colmateaza, iar locul incepe sa fie cat de cat folosit. Adica taranii veniti la oras cu treburi isi lasau aici carele, iar mai apoi pe ridicaturile de pamant locuitorii de prin imprejurimi inalta primele magazii.
Eh si asa incep sa se contureze viitoarele strazi cu deschidere spre Dunare Regina Elisabeta (azi Gavrilov Corneliu) si Stefan cel Mare (azi Unirii). Apoi, pentru ca zona era plata, avea vad comercial bun, fiind aproape de Dunare, mestesugarii si comerciantii bulgari, evrei si armeni incep sa contruiasca aici primele pravalii.
Negotul merge, zona se dezvolta, asa ca se ridica aici imobile impunatoare, cu pravalii la parter si etaj de locuit, cu usi masive si balconase cu fier fojat. (un palid exemplar mai gasim dincolo de coloane, pe un rest al fostei strazi Sf. Nicolae).
Incet – incet centrul istoric al orasului incepe sa capete contur, sa prinda viata si sa absoarba toata animatia orasului in cafenelele si pravaliile in care gaseai adunate toate natiile pamantului.

Si cand toate erau bune si frumoase, vine ocupatia bulgara (1916 – 1918), care lasa in urma un morman de ruine, inclusiv statuia lui Mircea cel Batran. (nu cea pe care o vedem astazi in Piata Civica, ci aia mica pe care am vazut-o prêt de cateva zile – nu stiu de ce - in sensul giratoriu de la Delta, o copie fidela a originalului distrus chiar in acel loc).
Distrugeri si mai mari a patit Tulcea in al doilea razboi mondial, iar ce mai ramane din identitatea orasului dupa toate astea, trebuie sa mai treaca examenul masurilor de sistematizare.
Primul plan de sistematizare a centrului orasului este intocmit in 1949, si rand pe rand incep sa se “modernizeze” strazile Isaccei, Pacii, 23 August, ultima si cea mai grandioasa fiind Strada Babadag in 1970.
Vechiul disparea sub boldozere, lasand loc noului, desavarsirea “creatiei urbanistice socialiste”. Cladiri frumoase, adevarate pagini de istorie si monumente de arhitectura precum “Coloanele turcesti” (despre care, cu voia d-voastra, vorbim data viitoare) se pierd pentru totdeauna.

Redescopera orasul

2009-03-29T06:36:00.000-07:00

Spre scoala, servici sau aiurea prin oras, cu totii trecem zilnic pe langa cladiri vechi, uitate de vreme. Prea putine si-au pastrat aerul falnic de odinioara, majoritatea in paragina sau modificate radical, ciuntite. Cred ca multi oameni nici nu le vad, absorbiti de grijile lor. Iar cei care le zaresc totusi, cati dintre ei stiu povestea lor?

Pentru ca locuim in Tulcea, o sa luam drept exemplu casa veche, cu etaj, ramasa stinghera printre blocurile de la intersectia Strazii Mici cu Strada Pacii.

Pana mai ieri, aveam impresia – nu stiu de ce - ca e un fost han. Am avut curiozitatea sa caut si sa aflu ca a fost de fapt casa parohiala a Bisericii Ruse, aflata la doi pasi mai incolo.

Biserica a fost construita pe la 1872 – 1883 in mahalaua Ruseasca, “prin cererea populatiei crestine de origine cazaca din orasul Tulcea” (de la sultanul Abdul Aziz citire).

Iar arhivele mai zic ca fosta mahala ruseasca se intindea pe Str. Plugarilor (partea dreapta) si Str. Regina Elisabeta (acum Gavrilov Corneliu – partea stanga, dincolo de biserica).
Super tare.

Sa stii ca atunci cand te plimbi pe Concordiei, esti in fosta Mahala Armeneasca sau ca Biserica cu Ceas a fost construita de comunitatea bulgara sau ca fostul Muzeu al Deltei Dunarii e de fapt casa grecului Avramide, cea mai frumoasa casa din oras, la vremea ei…..

Si multe, multe, multe altele ar mai fi de povestit despre Tulcea noastra, despre stradute, locuri, despre casele din vechea urbe, care au scapat nedistruse, iar acum “zac” nebagate in seama, chiar si cu emblema de “monument istoric” in piept.

Ar fi pacat sa nu le cunoastem povestile si astfel sa reconstituim orasul, asa cum a fost el odinioara. Fiecare vrea sa se mandreasca cu orasul sau , dar cine nu isi cunoaste trecutul, nu poate avea viitor.

Asa ca va propunem sa redescoperim impreuna orasul. Noi vom incerca sa va aducem lucruri interesante si poate mai putin stiute despre urbea noastra.

Sa cunoastem impreuna vechiul oras si astfel poate vom deveni mai delicati cu el si mai responsabili fata de soarta intregului oras.

Indemn perfect valabil si pentru suceveni sau baimareni, caci in fiecare oras e ceva de descoperit si povesti de ascultat.

Succes! .........si ne reauzim.

P.S. cititi si brosurica asta http://dubluclick.eudivers.ro/nr1/index.html

Nostalgii de Tulcea

2009-02-28T05:09:00.000-08:00

Pentru calatorul grabit, aflat in cautarea ultimelor provizii pentru partida de pescuit din delta, Tulcea poate parea un oras anost, cu strazi si blocuri comune, dincolo de care se intind casute risipite pe cele sapte coline. Doar un punct de escala inainte de imparatia apelor.
De n-ar exista acest sanctuar unic al naturii, Tulcea, ca oras, poate nici nu ar figura pe harta turistica.

Si totusi, daca depasesti pavaza de cladiri noi vei intalni coltisoare incantatoare, cu cladiri vechi, monumente istorice si de arhitectura, care amintesc de o urbe cosmopolita si totodata foarte pitoreasca.
Pentru ca aici, aproape de varsarea Dunarii in mare, au fost atrasi de posibilitatile locului si s-au stabilit mai toate natiile pamantului. De la slavi la musulmani, de la evrei la armeni sau greci, fiecare neam in parte si-a pus amprenta asupra orasului.
Si asta deocarece fiecare nou sosit se stabilea alaturi de conationalii sai, in zone distincte prin specificul caselor, al strazilor, al pravaliilor, al comertului stradal si denumite ca atare : mahalaua lipovenilor, tatarasca, mahalaua bulgareasca, germana, armeneasca, etc.

Amestecul natiilor este surprins foarte sugestiv de Nicolae Iorga in insemnarile sale de calatorie, atunci cand descrie atmosfera dintr-o cafenea tulceana : "Se insirau pe scaune, unele langa altele, caciuli bulgaresti, caciuli mocanesti, palarii taranesti, palarii orasenesti, fesuri turcesti, turbane tataresti si hainele corespunzatoare intr-o tarcata expozitie etnografica".
Cat de pitoresc trebuie sa fi fost atunci orasul, cu forfota din mahalale, cu pietele de zarzavaturi ale bulgarilor, pravaliile evreilor, cafenelele turcilor, cheile Dunarii cu armatori greci si armeni. Fiecare neam cu negotul sau, cu tabieturile si credinta sa.

Din pacate, azi mai regasim destul de putin din farmecul cosmopolit al Tulcei. Raportul etnic s-a modificat odata cu colonizarile si transmutarile de populatie care au insotit schimbarile politice. Apoi valul « sistematizarii » a sters sau a pus in umbra caracterul aparte al orasului. S-au cladit artere, centru civic nou, blocuri, inclusiv pe faleza.

Calatorul de pe Dunare abia mai zareste geamia cu minaretul ei si cele cateva cladiri din imprejurul ei, martore ale istoriei scrise in timpul administratiei otomane.
Din celebrul « Bazarul turcesc » sau « Coloanele turcesti », monument istoric si parte caracteristica a Tulcei, a ramas doar denumirea « Sub coloane ».
In mahalalele orasului, multe dintre case au fost demolate., iar locuitorii lor mutati la bloc.

De locatia vechilor mahalale mai amintesc lacasurile de cult construite de fiecare neam in parte : Geamia Azizzie, Biserica Romano – Catolica, Biserica Greceasca sau Buna Vestire,Biserica Armeneasca (Biserica Grigore Luminatorul), Biserica Bulgareasca (Biserica « cu Ceas »), Biserica Ruseasca (« Schimbarea la fata ») ,cele trei biserici ortodoxe de rit vechi ale lipovenilor, Sinagoga de pe Dealul Babadagului.

Ceea ce a reusit sa mai supravietuiasca « sistematizarii », s-a lovit de nepasarea si ignoranta noastra, astfel ca de-a lungul timpului o buna parte din comoara urbanistica s-a deteriorat. Nici chiar prezentul nu e mai milos, dovada fiind monumentul istoric de langa Muzeul Deltei Dunarii, ce sta sa se naruie la umbra mastodontului de beton din vecinatate.

De vrei sa mai regasesti astazi un iz din specificul de odinioara al Tulcei, trebuie sa treci dincolo de cladirile de beton, sa o iei la pas pe stradutele intortochiate, ce urca si coboara dealurile Tulcei.
Vei descoperi « insulite » din vechea Tulce, cu cladiri de patrimoniu, precum sediul Muzeului Deltei Dunarii, al Institutului de Cercetari Eco-Muzeale fostul « Palat al Pescarilor », Prefectura Veche (acum Muzeul de Arta), sediul Muzeului de Etnografie si altele, dar si case de locuit vechi cu intrari monumentale si decoratiuni elaborate sau unele extrem de simple, dar unice, cum e casa uitata de timp, cu pereti de lemn si acoperis de olane de pe Str. Victoriei.

Pe dealul stancos al Monumentului, in preajma celor doua biserici ortodoxe de rit vechi, inca mai poti vedea case lipovenesti cu stalpi si pridvoare de lemn, frumos decorate. Si cu singuranta, coltisoare fermecatoare exista si in alte parti ale Tulcii ; totul este sa ai timp pentru a le descoperi si ochi pentru a le vedea.

Desigur, nu e mult, in comparatie cu ce minunatii arhitectonice si vestigii istorice au alte orase, si, probabil pentru turistul conventional, nici foarte atractiv. Dar pentru nostalgicul tulcean, caruia ii pasa de ce a fost, este si va deveni orasul nostru, ele reprezinta crampeie din trecut, crampeie foarte pretioase, caci doar ele ne mai amintesc de vremurile frumoase pe care le-a trait urbea noastra si de aceea se cer apreciate si repuse in valoare .

Magaoaie de Tulcea

2008-11-03T08:28:00.000-08:00

Pentru cei din Tulcea, pozele sunt facute in spate la Visa.

Pentru ceilalti, cladirea asta mare se construieste in zona centrala a Tulcei, undeva dupa blocuri, in ceea ce a mai ramas din zona istorica, veche a Tulcei.

Catedrala Sf Nicolae (singurei din tot Imperiul Otoman careia i s-a permis sa isi inalte turlele mai sus decat moscheea,..parca), cateva cladiri vechi precum cea in care e Muzeul Deltei Dunarii, Cercul Militar, cladirea din imagine...

Acum pare cam parasita, nu stiu exact ce intrebuintare are.. probabil i se pregateste o demolare, daca tot are ditamai crapatura in pereti...

Din cate imi aduc aminte crapatura aia nu exista inainte de a se incepe constructia de langa..

Candva, pe cladirea cea veche vasusem o placuta care amintea k aici au fost gazduiti regii Romaniei, aflati in vizita la Tulcea (daca nu ma insel, era vorba de Carol I si Regina Elisabeta). NU cred k a fost aleasa intamplator locatia.

Intrebarea si indignarea mea:

Cum a fost posibil sa primeasca autorizatie de constructie cladirea din foto?
(nu stiu ce si cine construieste acolo..)

1. nu ma pricep la fundatii si constructii , dar am ceva idee de tasari si de alunecari.. si parerea mea e k s-a construit la o distanta mult prea mica

2. si chiar daca ma insel cu 1, magaoaia asta nu are ce cauta AICI. Oriunde altundeva, dar nu aici. in "insula" de zona veche a orasului.

Atat cat a mai ramas din vechea si, parerea mea, frumoasa Tulce, ar trebui protejat si valorificat, si nu lasat sa se ofileasca la umbra cladirilor inalte si moderne.

Asta cu atat mai mult cu cat Tulcea se vrea a fi un oras turistic, insa nu abunda in obiective turistice, asa k nu isi permite sa arunce la gunoi sau sa lase in umbra cladiri precum cea in cauza.

parerea mea.